Acasă Diverse 95% dintre români nu pleacă de acasă fără smartphone

95% dintre români nu pleacă de acasă fără smartphone

14
NOTĂ: Unele articole și pagini pot conține linkuri de afiliere. Susțineți acest blog cumpărând software prin aceste linkuri. Mulțumesc!
NOTE: Some articles and pages may contain affiliate links. Support this blog by purchasing software through these links. Thank you!

95% dintre români nu pleacă de acasă fără smartphone, iar 50% dintre aceștia spun că se întorc dacă își uită telefonul, chiar dacă acest lucru îi determină să întârzie la muncă, arată rezultatele unui studiu realizat de Ipsos, companie de cercetare de piață.

Scopul cercetării a fost analizarea comportamentului utilizatorilor în materie de smartphone-uri pe parcursul a 24 de ore.

Studiul arată că 79% dintre români folosesc smartphone-ul înainte de culcare pentru a citi email-uri, pentru a-și verifica conturile de Social Media și mesajele primite, în timp ce 64% fac acest lucru când se trezesc. Acesta este unul dintre motivele pentru care 60% din români își iau telefoanele când se pun în pat și 1 din 10 sau aproximativ 11% din aceștia, admit că dorm cu telefonul lângă ei.

95% dintre români nu pleacă de acasă fără smartphone

De asemenea, 59% dintre români își verifică telefonul de mai multe ori în decursul unei ore, obiceiul de utilizare constând în căutarea diferitelor informații, folosirea device-ului pentru divertisment, navigarea pe rețelele de Social Media sau în browser, citirea știrilor și conectarea la sistemul de Home Bank.

Studiul a identificat că 87% dintre români au nevoie de smartphone pentru trimiterea mesajelor text, 72% folosesc telefonul pentru surprinderea fotografiilor și 79% utilizează telefonul pentru verificarea rețelelor Social Media. De asemenea, cercetarea a constatat că 56% dintre respondenți recunosc că au smartphone-urile cu ei mai mult de 13 ore pe zi, în timp ce 27% folosesc smartphone-ul în mod activ 3-4 ore/zi.

66% dintre români folosesc telefonul când sunt în bucătărie și 47% când se află în camera copiilor.

Cercetarea de piață a fost realizată pentru Huawei de către compania Ipsos și a fost efectuată în luna ianuarie 2018 pe următoarele piețe: Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Danemarca, Grecia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovenia și Turcia.

Sursa: www.forbes.ro