AV-TEST.org a publicat astăzi rezultatele ultimului test de laborator realizat în perioada iulie/august 2013. La test au participat un număr de 26 soluţii de securitate, platforma folosită pentru testarea produselor fiind Windows 7 (SP1, 64 biți).

Criteriile de departajare luate în calcul au fost: 

  • Protecţia împotriva infecţiilor malware
  • Curăţarea şi repararea computerului 
  • Impactul produsului asupra utilizării computerului
Maximum posibil pentru fiecare din cele trei criterii de departajare a produselor de securitate testate a fost de 6 puncte. 

(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});

La primul criteriu de departajare ( Protecţia unui PC ), cinci produse au obţinut maximum de 6 puncte (Bitdefender Internet Security 2013&2014, BullGuard Internet Security 13.0, G Data Internet Security 2014, F-Secure Internet Security 2013 și Comodo Internet Security Premium 6.2), pe ultimile patru locuri situându-se în ordine ZoneAlarm Free Antivirus+Firewall 11.0 (2 puncte), K7 Computing Total security 13.1 (2 puncte), AhnLab V3 Internet Security 8.0 (1,5 puncte) şi Microsoft Security Essentials 4.2&4.3 (0,5 puncte!!!).

La al doilea criteriu de departajare ( Curăţarea şi repararea computerului )Webroot SecureAnywhere Complete 8.0 și Norton Internet Security 2013 au fost singurule produse care au obţinut maximum de 6 puncte, cele mai slabe la acest criteriu situându-se Norman Security Suite Pro 10.0&10.1 și ESET Smart Security 6.0 (ambele cu 2 puncte).

La ultimul criteriu de departajare ( Impactul produsului asupra utilizării computerului ), mai multe soluţii de securitate au obţinut 6 puncte, pe ultimile patru locuri la acest criteriu clasându-se Webroot SecureAnywhere Complete 8.0, Comodo Internet Security Premium 6.2, Trend Micro Titanium Maximum Security 2013&2014 și Microsoft Security Essentials 4.2&4.3, toate cele patru produse obținând 4 puncte. 

Clasamentul final după cele trei criterii de departajare a fost astfel (primele cinci clasate):


1. BitDefender Internet Security 2013&2014 – 17,5 puncte (din 18 posibile)
2. Kaspersky Internet Security 2013 – 17puncte
3. Norton Internet Security 2013 – 17 puncte
4. G Data Internet Security 2014 – 16 puncte
5. F-Secure Internet Security 2013 – 16 puncte
Singurul produs de securitate care nu a trecut acest test a fost Microsoft Security Essentials 4.2&4.3 (trebuiau minim 11 puncte pentru ca produsele să treacă testul final).

Testul complet poate fi studiat aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.