Stellarium – Un excelent program pentru învățarea constelațiilor și corpurilor cerești

Stellarium este cel mai bun program pentru învățarea constelațiilor și corpurilor cerești, fiind disponibil pentru Windows, Linux și Mac OS X. Stellarium, care poate indica numele fiecărui corp ceresc vizibil, vă dă posibilitatea șă fiți observator în orice loc de pe suprafața pământului folosind coordonate geografice, sau prin selectarea unei localități din lista predefinită a orașelor lumii.

Programul rulează în timp real, ceea ce înseamnă că dacă alegeți spre exemplu București și este ora 14:00, nu veți vedea decât cerul albastru și soarele. Totuși, puteți vedea și stelele, indiferent de oră, dezactivând atmosfera.

Cu Stellarium puteți călători și în timp. Dacă vreți să vedeți cum arăta cerul (poziția stelelor, a planetelor, constelațiilor, etc.)  în orașul vostru atunci când v-ați născut, de exemplu, sau acum 100 de ani, cu Stellarium este foarte ușor. De asemenea, puteți opri timpul în loc, opțiune ce devine interesantă atunci când faceți observații deepsky. Nu trebuie să vă limitați doar la corpurile vizibile pe cer, pentru că aveți posibilitatea să dezactivați solul, astfel, programul devenind un observator plasat direct în spațiul cosmic. 
 
Programul conține și peisaje pe care vi le puteți alege după cum doriți (câmpie, pădure, zonă montană, mijlocul oceanului, Saturn, Marte sau Luna). Stellarium este foarte util dacă doriți să învățați denumirea stelelor, planetelor, nebuloaselor, etc. Nu trebuie decât să bifați opțiunea de etichetare a acestora. La fel puteți face și în cazul constelațiilor, având la dispoziție și desene artistice plasate în spatele schemelor. Desenele variază de la culturile europene, până la chinezești, egiptene, coreene, aztece și altele. Puteți vedea și numărul de stele căzătoare care trec pe ecran în fiecare oră și adâncimea la care etichetarea se oprește, astfel încât să fie vizibile doar cele mai “apropiate”. 

Stellarium vine și cu mai mult de 600.000 de stele (default), mai multe cataloage descărcabile care pot adăuga încă 210 milioane de stele diferite și întreaga colecție de nebuloase Messier

Alte caracteristici:
  • imagini ale nebuloaselor 
  • Calea Lactee realistică
  • atmosferă foarte realistică, răsărit și apus
  • planetele și sateliții acestora
Aceasta este doar o mică parte din ceea ce poate face aplicația. 

Utlizarea programului este destul de simplă. Acesta rulează pe tot ecranul, iar cele două bare de instrumente sunt poziționate în colțul din stânga jos, devenind vizibile doar dacă treceți cu mouse-ul peste ele. Puteți afla informații despe poziția geografică, altitudinea, data, ora, nr de FPS-uri, etc. Grafica programului este una de excepție (3D). 

Deși gratuit, Stellarium este unul dintre cele mai complexe programe de acest gen care există (este un planetarium virtual). Ca o indicație, după instalarea programului setați locația dorită (orașul vostru). Apăsați F6 sau faceți click pe pictograma corespunzătoare din bara de instrumente pentru a deschide fereastra pentru locație.

Pentru a vedea tot ce poate face Stellarium, nu vă rămâne decât să-l instalați și să-l încercați. Merită.
 
Un ghid complet despre utilizarea programului găsiți aici (EN). Diferite plugin-uri și scripturi care pot fi folosite la urmărirea unor evenimente care au avut loc sau vor avea loc (eclipse, alinieri de planete, căderi de meteori, etc.) găsiți aici. Nu uitați să descărcați catalogul de stele (F2 – Instrumente). 
 
Programul este disponibil și în limba română (F2 – Language Settings).
Stellarium - Un excelent program pentru învățarea constelațiilor și corpurilor cereștiStellarium - Un excelent program pentru învățarea constelațiilor și corpurilor cereștiStellarium - Un excelent program pentru învățarea constelațiilor și corpurilor cereștiStellarium - Un excelent program pentru învățarea constelațiilor și corpurilor cerești
Descărcați noua versiune Stellarium 0.18.2 de aici (Windows, Linux sau Mac).
DISTRIBUIE:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.