HOME / Security / România, India și Brazilia sunt țările în care amenințarea Scranos are activitatea cea mai intensă

România, India și Brazilia sunt țările în care amenințarea Scranos are activitatea cea mai intensă

Atacatorii care puseseră tunurile pe țări în care pirateria e în floare au schimbat mecanismul de infectare a victimelor ca să se ascundă și să își asigure persistența pe dispozitive. România, India și Brazilia sunt țările în care Scranos are activitatea cea mai intensă.

România, India și Brazilia sunt țările în care amenințarea Scranos are activitatea cea mai intensă

Specialiștii Bitdefender au descoperit că atacatorii din spatele amenințării informatice Scranos, apărută la finele anului trecut, au găsit un nou mod de a infecta victime, după ce Bitdefender a desființat mecanismul exploatat inițial prin care se răspândea.

Infractorii manipulează acum programe legitime ale Microsoft cu ajutorul cărora își asigură persistența pe dispozitiv. Bitdefender a sesizat autoritatea emitentă a certificatului digital care masca amenințarea Scranos în legătură cu compromiterea și folosirea ilicită a acestuia, iar semnătura digitală a driverului a fost apoi revocată pentru suspiciuni temeinice de activități frauduloase. Astfel, atacatorii s-au văzut nevoiți să găsească un alt vector de atac.

Dacă inițial Scranos infecta victime prin programe aparent legitime disponibile pe site-uri de piraterie, precum e-readere, playere video, drivere sau chiar soluții de securitate, acum amenințarea este diseminată printr-o aplicație nouă, denumită CClear, care, în teorie, optimizează funcționarea calculatorului. Atacatorii mizează pe denumirea similară cu CCleaner, un instrument legitim binecunoscut, ca să determine utilizatorii să instaleze programul infectat.

Scranos are acum noi funcționalități, suplimentare celor inițiale când sustrăgea toate parolele și informațiile bancare ale victimelor și le compromitea activitatea pe rețelele de socializare. Astfel, noul Scranos permite atacatorilor să redirecționeze traficul de pe orice site accesat de utilizator către cele proprii și, în plus, să injecteze cod în paginile vizitate ca să afișeze reclame. După ce instalează programul infectat, Scranos oprește serviciile de securitate ale Windows, folosește calculatorul victimei ca să mineze monedă virtuală și întreprinde atacuri de tip DDoS ca să paralizeze pagini de internet. Funcționalitățile legate de furtul datelor din contul de Facebook rămân în continuare des întâlnite.

Originar din China, Scranos a fost descoperit de specialiștii în securitate informatică ai Bitdefender în luna aprilie, când se răspândea agresiv în Europa și Statele Unite și contamina dispozitive cu Windows și Android, având acces la toate datele personale ale victimelor.

Pentru a evita infectarea cu Scranos, recomandările pentru utilizatori sunt să descarce și să instaleze numai aplicații licențiate, să verifice suplimentar numele programelor pe care le instalează, să folosească o soluție de securitate performantă și să actualizeze mereu sistemul de operare și programele folosite la cea mai recentă versiune.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL:

Get up to 90% off best selling video games.

Citește și

Impactul mineritului web asupra mediului a fost în 2018 de aproape 800 de tone de emisii de CO2

În 2018, este posibil ca miner-ele web – aplicațiile care rulează în browser-ul unui utilizator …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.