(RECOMANDAT) Forscope România: Prețuri mici la soluții software

Prezenți pe piața cehă din 2008, compania RA Software (care este proprietarul brandului Forscope) s-a născut cu scopul de a-și extinde afacerile în alte țări europene. Încă de la început, compania s-a concentrat pe furnizarea de soluții software rentabile care să aducă clienților ceea ce au cu adevărat nevoie, pe baza echipamentelor hardware, a compatibilității și a cerințelor funcțiilor. Forscope (fostul Software Deals) vinde atât software nou, cât și software utilizat anterior, cu garanție și suport gratuit.

Spre deosebire de site-urile chinezești, mai mult sau mai puțin obscure, licenţele vândute de Forscope sunt transferate în conformitate cu Directiva Europeană privind protecţia juridică a programelor pentru calculator şi a legislaţiei locale. Transferul licenţei este acreditat de către mai multe decizii ale instanţelor precum şi de decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, eliminând astfel orice incertitudine.

Compari.ro îl prezintă drept un magazin online de încredere, iar cele peste 580 de recenzii ale celor care au achiziționat o licență de pe Forscope sunt aproape 97% pozitive. În 2016, magazinul online a câștigat titlul de Magazinul Anului (o competiție organizată de site-ul de comparare de prețuri Heureka, din Cehia). 

(RECOMANDAT) Forscope România: Prețuri mici la soluții software

(RECOMANDAT) Forscope România: Prețuri mici la soluții software
Prezența Forscope în țările europene

Despre garanția software-ului legal puteți citi aici. Despre transport și plată citiți aici. Pentru înscrierea în programul B2B (pentru companii) puteți citi aici.

De ce este avantajos să cumpărați de pe Forscope?

  • Se oferă consultanță completă de licențiere, care are ca rezultat soluții software eficiente din punct de vedere al costurilor.
  • Se oferă un portofoliu larg de produse software din care puteți alege – în special în categoria licențelor permanente Microsoft.
  • Portofoliul de produse și serviciile se bazează pe nevoile clienților.
  • Clienții pot economisi dublu prin upgrade a licențelor software, în timp ce sunt plătiți pentru licențele redundante. Aflați mai multe despre această opțiune aici.
  • Procesul de cumpărare este rapid și ușor, ceea ce înseamnă că este posibil să vă aveți produsele în câteva minute!
  • Puteți deveni partener B2B și să beneficiați de numeroase avantaje (de exemplu, lista de prețuri B2B, asistență personală dedicată, prețuri speciale pentru proiecte și multe altele).
  • Puteți economisi până la 60% pe licențele software.
  • Peste 100 000 cumpărători mulțumiți de pe 11 piețe europene.
  • Forscope oferă o politică de rambursare de 100% (în termen de 30 de zile de la cumpărare), precum și garanție de licență pe viață, astfel încât fiecare achiziție să fie fără griji.
  • Există o versiune localizată a site-ului web pentru fiecare piață unde Forscope activează în prezent, ceea ce înseamnă că puteți găsi cu ușurință informațiile pe care le căutați.
  • Aproape toate piețele au consultanți specializați în licențe, care pot oferi ajutor și îndrumare în limba dvs. maternă.
  • Dacă comandați în cantități mai mari, sau cu ritm regulat, veți beneficia de un consultant de licență personal, care vă va ajuta cu orice aveți nevoie.
  • Comunicarea cu clienții este una dintre principalele priorități, așa că puteți fi siguri că veți fi informați, în prealabil, despre toate etapele sau modificările importante.

Ce vinde Forscope

Windows

Office

Microsoft 365

Antivirus

VPN

Software pentru server

Instrumente pentru developeri (Microsoft Visual Studio)

Software design grafic

Software CAD

Produse pentru munca de acasă

Servicii de la distanță

Forscope România oferă celor interesați și o serie de articole interesante despre software.

Toate produsele vândute de Forscope România le găsiți aici.

(RECOMANDAT) Forscope România: Prețuri mici la soluții software

Continuă lectura

AnteriorUrmător

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.