Acasă Diverse Primul cyborg oficial din lume vine la IMWorld 2017

Primul cyborg oficial din lume vine la IMWorld 2017

13
NOTĂ: Acest blog nu conţine advertoriale (articole sponsorizate/articole plătite), dar unele articole și pagini pot conține linkuri de afiliere. Susțineți acest blog cumpărând software prin aceste linkuri. Mulțumesc!
NOTE: This blog does not contain advertorials (sponsored articles/paid articles), but some articles and pages may contain affiliate links. Support this blog by purchasing software through these links. Thank you!

Neil Harbisson, primul cyborg recunoscut și atestat de autorități prin emiterea unui document care-i atestă identitatea de cyborg, va fi prezent pe Scena Principală a celei de-a 6 ediții a Internet & Mobile World, din București, din 4-5 octombrie 2017, Romexpo.

Artist contemporan și cyborg activist, Neil Harbisson s-a născut în Marea Britanie cu acromatopsie, o afecțiune rară care constă în incapacitatea de a distinge culorile. Neil și-a petrecut copilăria și adolescența în Catalonia, Spania, doar în alb și negru, până când un cibernetician i-a implantat o antenă în craniu, cu ajutorul căreia percepe culorile prin sinestezie. Mai exact, fiecărei culori îi sunt asociate unde sonore în funcție nu doar de culoare, dar și de saturație, intensitate etc. 
 
Astăzi, cu ajutorul antenei, Neil (foto) poate percepe prin unde sonore culori vizibile și invizibile, de tip infraroșii și ultraviolete.
 
Conexiunea la internet a antenei îi permite să primească informații despre culori din afara spațiului terestru, precum și imagini, videoclipuri, muzică sau apeluri telefonice direct în cortex prin dispozitive externe, cum ar fi telefoanele mobile sau sateliții. Harbisson a asimilat identitatea de cyborg și simte că atât mintea, cât și trupul său sunt părți ale unui tot cibernetic. Din perspectiva sa, el nu folosește tehnologia, ci afirmă că este tehnologie.
 
Pentru că antena nu este detașabilă, ci o extensie a corpului său, Neil Harbisson este recunoscut ca cyborg în documentele emise de Marea Britanie.
 
Un scurtmetraj, câștigător al festivalului de fim Tribeca, despre Neil Harbisson este relevant pentru a înțelege povestea artistului cyborg.


Cea de-a 6-a ediție Internet & Mobile World va avea loc în 4 și 5 octombrie, la Romexpo și va reuni peste 140 de speakeri pe cele 6 scene ale evenimentului: Main Stage, SMBs & Enterprise Solutions, Developers, Digital & E-Commerce, Marketing & Innovation și Security Stage. Acestora le corespund 4 zone expoziționale cu peste 130 de companii care vor prezenta 2.300 de soluții IT și digitale.

La IMWorld 2017 sunt așteptați peste 8.500 de vizitatori, dintre care 3.000 de nivel CxO.

Accesul se face pe bază de bilet ce poate fi achiziționat de pe www.imworld.ro la preț redus până pe 20 septembrie.


Despre IMWorld

Concept propriu al companiei Universum Events, IMWorld a devenit în cele 5 ediții, un hub care generează new business și în care comunitatea dezvoltă digitalizarea în România.

În fiecare an, în prima săptămână din octombrie, timp de 2 zile, mediul de business activ din România se întâlnește cu tot ce este mai important în procesul de transformare digitală la Internet & Mobile World.

Structurată ca o expo-conferință B2B, IMWorld are misiunea de a sprijini toate industriile din România să adopte digitalizarea pentru a crește eficiența și productivitatea. Prin know-how-ul oferit de agenda evenimentului și prin soluțiile marilor jucători din piața de IT prezenți în eveniment, IMWorld generează plusvaloare concretă și contribuie activ la dezvoltarea economiei, punând în relație directă specialiștii cu nevoia de digitalizare.