Acasă IT News Peste 80% dintre computerele românilor nu sunt protejate corespunzător împotriva ameninţărilor cibernetice

Peste 80% dintre computerele românilor nu sunt protejate corespunzător împotriva ameninţărilor cibernetice

13
NOTĂ: Unele articole și pagini pot conține linkuri de afiliere. Susțineți acest blog cumpărând software prin aceste linkuri. Mulțumesc!
NOTE: Some articles and pages may contain affiliate links. Support this blog by purchasing software through these links. Thank you!

Peste 500 de incidente de securitate cibernetică au fost raportate, până în prezent, la numărul unic 1911, de patru ori peste media anuală, potrivit datelor oficiale prezentate, marţi, de Cătălin Aramă, directorul general al Centrului Naţional de Răspuns la Incidentele de Securitate Cibernetică (CERT-RO).

Peste 80% dintre computerele românilor nu sunt protejate corespunzător împotriva ameninţărilor cibernetice

Conform datelor CERT-RO, citate de Agerpres, din numărul total de raportări la numărul unic, 46% dintre atacurile cibernetice au vizat vulnerabilităţi, iar 33% elemente de fraudă, precum fraudă financiară, phishing sau vishing. De asemenea, 7% din totalul mesajelor preluate la 1911 s-au referit la conţinut abuziv, din care cele mai semnificative au vizat: mesaje spam, sextortion, suspiciuni vizând compromiterea unor date cu caracter special sau personal.

În acelaşi timp, dintre resursele compromise (raportate în procent de 7%), cele mai semnificative au făcut referire la site-uri web, sisteme/reţele, aplicaţii/servicii, în timp ce alte 7% dintre raportări au vizat colectarea informaţiilor cu caracter personal.

„Numărul 1911 este al doilea număr unic scurt existent în lume, după Israel, unde puteţi primi consiliere în urma incidentelor de securitate cibernetică şi unde este bine să raportaţi aceste incidente, pentru că, prin aceste raportări, se pot crea tipuri de alerte ce pot ajuta utilizatorii. De asemenea, 1911 este primul call center din Europa, cu număr unic apelabil din toate reţelele. De la lansarea numărului unic 1911 şi până în prezent au fost raportate peste 500 de incidente de securitate cibernetică, de patru ori peste media anuală obişnuită. Cele mai multe apeluri au provenit din zona cetăţenilor, în condiţiile în care peste 80% dintre computerele personale nu sunt protejate corespunzător împotriva ameninţărilor cibernetice„, a declarat Cătălin Aramă, în cadrul unei conferinţe de specialitate.

Numărul 1911 a fost lansat pe 2 mai. Apelând acest număr, persoanele fizice, juridice şi instituţiile publice din România pot raporta incidentele de securitate cibernetică pe care le-au constatat, costul proiectului fiind de un milion de euro. Numărul poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie, şi este disponibil non-stop.