Acasă Online Oscobo, motorul de căutare care nu stochează date personale

Oscobo, motorul de căutare care nu stochează date personale

123

În ultimii ani, o dată cu amploarea rețelelor sociale și apariția a numeroase tehnologii digitale, tot mai multă lume își pune problema securității datelor personale, pe care le folosesc atunci când navighează pe internet. Motoarele de căutare, rețelele sociale, precum Facebook și Twitter, aplicațiile online sau mobile, toate colectează date personale despre utilizatori, date ce sunt utilizate de către dezvoltatorii respectivi pentru a crea profile digitale sau personalitatea digitală a utilizatorilor, în baza cărora pot iniția, de exemplu, diverse acțiuni de marketing.

Din dorința de a crea un mediu cât mai sigur pentru utilizatori, o companie din Marea Britanie a lansat recent pe piață un motor de căutare care nu colectează date personale ale utilizatorilor. De fiecare dată când aceștia accesează și efectuează o căutare pe motorul de căutare OSCOBO (https://oscobo.co.uk/), acesta se comportă ca și cum ai utiliza pentru prima oară serviciile lui. 

Motorul de căutare OSCOBO nu reține niciun fel de date sau informații de la utlizator.

Oscobo, motorul de căutare care nu stochează date personale
În prezent, majoritatea serviciilor digitale prin intermediul cărora se colectează date pune în revânzare aceste informații către marile companii. Marii colectori de date personale ajung să dețină profiluri complete ale utilizatorilor, putând astfel influența modul în care acesta interacționează cu mediul online.
Google, de exemplu, este unul dintre cei mai mari colectori de date personale la nivel global. Acesta aduna toate informațiile pe care userul le pune la dispoziție prin utilizarea serviciilor sale, le combină și reușește să creeze un cumul de informații complexe, pe care utilizatorul, în mod conștient, nu le-ar fi dezvăluit pe de-a întregul. În funcție de datele pe care le-a colectat despre utilizator, Google personalizează reclamele pe care acesta le primește, filtrează informațiile în funcție de ceea ce crede algoritmul că se potrivește sau nu unui utilizator. Toate aceste operațiuni  lipsesc de conținut dreptul la liberul arbitru întrucât informațiile pe care userul le primește sunt deja filtrate de altcineva.
Un alt aspect important este că datele personale colectate sunt pe perioadă nelimitată. Acesta poate reține informațiile atât timp cât dorește și le poate folosi oricând, ceea ce este din nou periculos întrucât utilizatorul nu are posibilitatea de a-și exprima opțiunea privind perioada de colectare a datelor.
În contextul acestor aspecte, motorul de căutare OSCOBO este o alternativă fiabilă  la motorul clasic de căutare.
Sursa: decalex.ro