PROMO
Home / Online / Cei mai buni antiviruși pentru Android (Test AV-TEST – septembrie 2017)

Cei mai buni antiviruși pentru Android (Test AV-TEST – septembrie 2017)

AV-TEST.org a publicat un nou test complex realizat pe 20 antiviruși pentru Android, dar și pe sistemul de securitate Play Protect de la Google. Testarea tuturor produselor (folosindu-se setările default) s-a făcut pe versiunea 6.0.1 a sistemului de operare Android (Marshmallow). 

Cei mai buni antiviruși pentru Android (Test AV-TEST - septembrie 2017)
Au fost evaluate rata de detecție a produselor pe un set de 2.917 viruși descoperiți în ultimele 4 săptămâni și detectarea celor mai recenți viruși pentru Android în timp real (3.016 mostre utilizate), impactul asupra bateriei, alarmele false generate, uşurinţa în utilizare și funcțiile oferite de respectivele produse. Produsele au trebuit să demonstreze capacitățile lor, folosindu-se de toate componentele și straturile de protecție pe care le oferă.
 
La categoria Protecție, maximum de 6 puncte (detecție și protecție 100%) l-au obținut 13 produse testate. Cel mai mic punctaj la această categorie l-a scos sistemul Play Protect de la Google (0 puncte !!!)*.
 
La categoria Impactul produsului de securitate asupra utilizării dispozitivului și numărul de alarme false generate, doar Avast Mobile Security, 360 Mobile Security, PSafe DFNDR și Sophos Mobile Security nu au obținut punctajul maxim.

La finalul testului, doar 10 produse au obținut maximum de 12 puncte

Pentru acest test s-au folosit cele mai recente versiuni disponibile, cu toate actualizările efectuate la zi. În afară de Play Protect de la Google, toate produsele au obținut certificatul AV-TEST.

Testul complex și rezultatele acestuia este disponibil aici. Mai multe informații despre procedurile de testare efectuate de AV-TEST.org găsiți aici.

* Sistemul de securitate Play Protect de la Google a fost testat pentru prima dată de compania germană AV-Test, iar rezultatele nu au fost deloc încurajatoare. Sistemul Play Protect, care ar trebui să blocheze aplicațiile malițioase, a fost depășit de ceilalți furnizori de antivirus. Conform rezultatelor, Google Play Protect a detectat doar 65.8% dintre mostrele de malware nou și numai 79.2% dintre virușii vechi de o lună.

Play Protect se află integrat în aplicația Play Store și se bazează pe inteligența artificială pentru a detecta activitățile suspecte. În ciuda scorului slab, utilizatorii care nu folosesc un antivirus cumpărat sunt încă protejați 😀 de Play Protect, cu toate că acoperirea sa nu poate fi la fel de largă pe cât s-a sperat.

Check Also

G DATA Software: Nivelul amenințărilor de Android este în creștere

G DATA a publicat statisticile pentru cel de-al treilea trimestru. ARTICOLE SIMILAREBitdefender a lansat tehnologia …