Kaspersky lansează un curs de meditație pentru bunăstarea digitală

Potrivit unui nou studiu realizat de Kaspersky, 70% dintre oameni își schimbă atitudinea față de social media, dat fiind potențialul său impact negativ asupra sănătății mintale. Deoarece atingerea unui echilibru digital devine o prioritate pentru mulți, Kaspersky a colaborat cu Neil Tranter, un profesor de mindfulness, pentru a dezvolta un curs dedicat meditației: “Overcoming digital stress and smartphone addiction”, care oferă utilizatorilor cunoștințele și instrumentele potrivite pentru a-și desfășura activitatea digitală mai atent.

Potrivit unui nou studiu realizat de Kaspersky, 70% dintre oameni își schimbă atitudinea față de social media, dat fiind potențialul său impact negativ asupra sănătății mintale. Deoarece atingerea unui echilibru digital devine o prioritate pentru mulți, Kaspersky a colaborat cu Neil Tranter, un profesor de mindfulness, pentru a dezvolta un curs dedicat meditației: “Overcoming digital stress and smartphone addiction”, care oferă utilizatorilor cunoștințele și instrumentele potrivite pentru a-și desfășura activitatea digitală mai atent.

Găsirea echilibrului corect între efectele pozitive și negative ale tehnologiei și social media continuă să fie o problemă pentru mulți oameni. 39% dintre respondenți nu se simt în control și nu sunt conștienți de limitele lor de pe rețelele sociale, iar 23% trăiesc emoții negative, ceea ce poate duce la creșterea nivelului de stres și anxietate. Kaspersky consideră că bunăstarea digitală ar trebui să fie pe radarul tuturor. Colaborarea cu Neil Tranter, care are peste 15 ani de practică în arta meditației și este instruit în Reducerea Stresului prin intermediul Mindfulness (Mindfulness Based Stress Reduction – MBSR), pentru a lansa un curs care include o multitudine de tehnici, are scopul de a ajuta utilizatorii să își reevalueze relația cu tehnologia, astfel încât să se pot bucura de toate beneficiile și să poată găsi un echilibru mai bun.

„Pe măsură ce ne confruntăm cu pandemia globală, interacțiunile umane devin permanent și indisolubil legate de tehnologie. Iar acest aspect are efect asupra bunăstării noastre. Expuși în mod constant la e-mail-uri, informații de pe rețelele sociale, fluxuri de știri generate de inteligența artificială (AI) și notificări prin intermediul smartphone-ului, mintea noastră devine din ce în ce mai fragmentată și mai epuizată. Acum este momentul să ne recăpătăm controlul din acest punct de vedere. Acest curs urmărește gestionarea stresului digital și a dependenței de smartphone. Aflați despre tehnicile psihologice care sunt folosite pentru a ne distrage atenția și dezvoltați abilități de mindfulness, astfel încât să puteți prelua controlul asupra atenției și să faceți alegeri mai sănătoase cu privire la modul în care vă petreceți timpul”, spune Neil Tranter, profesor de mindfulness.

Cercetările Kaspersky arată că oamenii iau deja măsuri proactive pentru a dezvolta obiceiuri digitale mai sănătoase, 38% dintre respondenți spunând că își limitează sau reduc timpul petrecut pe social media.

O altă tendință importantă în creștere este utilizarea aplicațiilor de meditație. Potrivit Insight Timer, aplicația gratuită de meditație pentru o comunitate de 19 milioane, în martie 2020, descărcările de aplicații au crescut cu 100% în întreaga lume, iar până la sfârșitul anului, minutele de meditație au crescut cu peste 30% față de anul anterior, până la totalul de 6 miliarde.

Cursul de meditație “Overcoming digital stress and smartphone addiction” are drept scop să ajute oamenii să dezvolte o relație mai sănătoasă cu tehnologia, să învețe abordări practice pentru a-și înfrâna dorința de interacțiune cu tehnologia și anxietatea de separare atunci când vine vorba de smartphone-uri și oferă sfaturi despre cum să umpleți pauzele din fiecare zi mai degrabă cu activități mindfulness, decât cu verificarea permanentă a dispozitivelor inteligente.

Cursul explică modul în care utilizarea rețelelor sociale formează obișnuințe, explorează neuroștiința FOMO (fear of missing out) și explică modul în care compararea cu alții pe social media poate declanșa „criticul interior”; în același timp, furnizează tehnici de auto-compasiune pentru a ajuta la rezolvarea unor astfel de conflicte interioare.

Cursul include, de asemenea, o lecție bonus, special dedicată provocărilor generate de munca la distanță, menită să ajute oamenii să-și dezvolte obiceiuri sănătoase de lucru și să aibă un echilibru mai bun între viața profesională și viața personală. Sesiunea a fost dezvoltată de profesioniștii în resurse umane din cadrul Kaspersky și Neil Tranter.

„Pe măsură ce tehnologia devine integrată în fiecare aspect al vieții noastre, este important să înțelegem mai bine modul în care oamenii interacționează cu aceasta și modul în care aceasta influențează bunăstarea lor generală. Având în vedere acest obiectiv, l-am contactat pe Neil Tranter, care este inginer de software și profesor de mindfulness, cu experiență directă în industria tehnologiei. El înțelege perfect modul în care tehnologia ne influențează sănătatea mintală. Cursul de meditație pe care îl lansăm, în parteneriat cu Neil, explică modul în care ne putem valorifica eforturile pentru a obține un echilibru digital mai bun. Sesiunea specială despre munca la distanță îi va ajuta pe oameni să reflecteze asupra modului în care lucrează, să identifice tiparele nesănătoase care îi împiedică să realizeze echilibrul corect între viața profesională și viața personală și să își schimbe rutina zilnică. Acest curs va fi o completare valoroasă pentru platforma Cyber ​​Spa pe care am lansat-o la începutul acestui an, pentru a-i ajuta atât pe angajații noștri, cât și publicul extern, să se relaxeze și să facă pauze în zilele lor aglomerate”, comentează Marina Alekseeva, Chief Human Resources Officer la Kaspersky.

Cursul de meditație “Overcoming digital stress and smartphone addiction” este disponibil gratuit pe platforma Cyber ​​Spa Kaspersky, unde utilizatorii se pot bucura de pauzele de meditație în ritmul lor, revizuind lecțiile pe care le consideră cele mai utile.

Despre Digital Wellbeing Hub

La Kaspersky, credem că tehnologia și inovația ar trebui să ne îmbunătățească viața și să ne consolideze bunăstarea mentală – nu să o afecteze negativ. Le oferim utilizatorilor momente de liniște și siguranță, protejându-i cu soluțiile și serviciile noastre și, pentru a-i ajuta în continuare, am creat Kaspersky Digital Wellbeing Hub pentru a-i motiva să dezvolte obiceiuri digitale pozitive și să își trăiască cea mai bună viață digitală. Pe site-ul web, utilizatorii pot găsi resurse care îi vor ajuta să rămână protejați de doxing și sfaturi despre cum să împărtășească cu grijă informații personale în mediul online, precum și despre cum să configureze un cont de social media, să își păstreze confidențialitatea în siguranță și să reducă stresul digital. Aflați mai multe la https://www.kaspersky.com/blog/digitalwellbeing/.

Continuă lectura

AnteriorUrmător

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *