În Ungaria există o școală a hackerilor

În Budapesta, „Şcoala Hackerilor“ – subordonată Academiei Kürt, liderul din Ungaria privind securitatea informaţiei – educă „piraţi prietenoşi“ care ajută la protejarea de atacurile informatice prin învăţarea tuturor trucurilor meseriei de hacker, notează publicaţia franceză Libération.



În fiecare an, 20 de studenţi aleşi pe sprânceană sunt şcoliţi în „hackingul etic“. Academia Hackerilor din Budapesta este unul dintre puţinele locuri din Europa care oferă un contract de un an, adică 250 de ore de program, potrivit „Vox Europ“.   De-a lungul a două semestre, „hackerii prietenoşi“ ai viitorului studiază cum are loc pirateria din sistemele informatice ale companiilor şi ministerelor. Ei învaţă toate trucurile atacurilor cibernetice şi cum să se folosească de identităţi false pentru a se infiltra în reţele.   În timpul stagiaturii, ei aplică noile tehnici pentru a proteja mai bine o companie sau o instituţie împotriva infracţiunilor cibernetice, adaugă “Libération”.   



Însă, şcoala nu primeşte pe oricine îşi doreşte să se înscrie. Fiecare candidat trebuie să aibă un cazier curat şi să treacă printr-un test naţional de securitate, organizat de statul ungar.   Şcoala Hackerilor a fost fondată de fraţii Sándor şi János Kürti, în 1989, şi a primit solicitări de admitere şi din străinătate, mai precis din Vietnam şi din statele din Golful Persic. Totuşi, directorul Frankó Csuba a mărturisit pentru publicaţia franceză că acceptarea studenţilor străini este imposibilă „din motive de securitate naţională“.


Sursa: Adevărul.ro

Continuă lectura

AnteriorUrmător

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.