Acasă Diverse Hrană în schimbul asistenței: Un sfert dintre românii care își ajută rudele...

Hrană în schimbul asistenței: Un sfert dintre românii care își ajută rudele mai în vârstă în probleme de tehnologie sunt recompensați cu mâncare gătită

14
NOTĂ: Acest blog nu conţine advertoriale (articole sponsorizate/articole plătite), dar unele articole pot conține linkuri de afiliere. Susțineți acest blog cumpărând software prin aceste linkuri. Mulțumesc!
NOTE: This blog does not contain advertorials (sponsored articles/paid articles), but some articles may contain affiliate links. Support this blog by purchasing software through these links. Thank you!

Tehnologia a transformat modul în care trăim, dar costul ei îl depășește pe cel financiar pentru mulți dintre noi. Un nou studiu global Kaspersky a constatat că mai mult de o treime (35%) dintre persoanele de peste 55 de ani ar avea dificultăți cu provocările de zi cu zi ale tehnologiei, dacă nu ar avea sprijinul copiilor lor.

În România, procentul celor care admit acest lucru este sub media europeană, de 23%. Astfel, generația părinților se îndreaptă automat către membrii mai tineri ai familiei pentru toate formele de suport tehnic, ceea ce duce la rugăminți ca „Poți să… repari Internetul?”, „… să-mi arăți cum să încarc ceva în cloud?” sau „… să îmi securizezi aplicația bancară?”.

Într-un moment în care generația tânără încearcă să-și cumpere o casă, să aibă copii sau să avanseze în carieră, cerințele repetate ale membrilor familiei – copleșiți de noutățile tehnologiei și neinformați – de a le oferi suport tehnic gratuit pot fi un pic prea mult. Dacă peste jumătate dintre mileniali (55%) se simt obligați să le furnizeze asistență tehnică rudelor mai în vârstă, un sfert (25%) declară că evită membrii familiei care cred că le vor cere ajutor. În România, doar 11,5% dintre mileniali își evită rudele care le-ar putea solicita asistența. În schimb, mai puțin de jumătate dintre ei se simt obligați să îi ajute – 48%.

Având în vedere că jumătate (52%) dintre persoanele de peste 55 de ani admit că nu au cunoștințe despre tehnologie, patru din zece (41%) le telefonează copiilor sau altor membri mai tineri din familie pentru asistență IT de la distanță. În România, 66% dintre respondenții pricepuți la tehnologie declară că membrii mai în vârstă ai familiei le cer sprijinul, iar 29% dintre respondenți, că aceste solicitări au un caracter recurent. Un uimitor procent global de 18% dintre respondenți simt mai mult lipsa suportului tehnic al copiilor decât companiei lor atunci când nu sunt în preajmă. Și, în dorința lor de a obține ajutor din partea membrilor familiei, 15% dintre cei de peste 55 de ani chiar i-au mituit în acest scop.

În România, „mita” lipsește în cazul a 22% dintre respondenți, care afirmă că nu primesc nimic în schimb, dacă își ajută rudele și prietenii în vârstă în probleme de tehnologie, iar dacă primesc ceva, este vorba de mâncare gătită (24%) sau de o vorbă bună/ un compliment (43%).

„Nu toată lumea a crescut cu tehnologia, așa că generația mai în vârstă nu are cum să se simtă la fel de confortabil să o folosească precum milenialii sau nativii digitali”, explică Bogdan Pismicenco, Territory Sales Manager România, Bulgaria și Republica Moldova, la Kaspersky. ‚Dar vrem ca toată lumea să se bucure de oportunitățile pe care tehnologia le poate aduce în viața noastră și ne angajăm să le oferim tuturor informațiile necesare pentru aceasta. Cunoștințele potrivite le vor permite utilizatorilor de toate vârstele să-și desfășoare încrezători activitățile online și să aștepte cu optimism ceea ce va aduce viitorul.

Dependența de cei tineri, care sunt eroii suportului tehnic, afectează relațiile de familie și chiar obiceiurile de face daruri. Aproape o treime (30%) evită cumpărarea de cadouri care au legătură cu tehnologia pentru membrii mai în vârstă ai familiei, deoarece știu că ei vor fi aceia desemnați să le instaleze. În România și, în general, în țările sud-est europene, procentul celor care afirmă acest lucru este mult mai mic: între 17% (România și Slovacia), 14% – Ungaria și 9% – Cehia.

„Creșterea dramatică a tehnologiei în mașinile, birourile și mediile noastre sociale a provocat toate generațiile să învețe continuu cum să beneficieze de ele”, adaugă Kathleen Saxton, psihoterapeut. „Cei aflați în a doua jumătate a vieții pot găsi schimbările copleșitoare și, de multe ori, se tem să nu fie înșelați, expuși sau vizați cumva prin intermediul tehnologiei – și adesea milenialii sunt nevoiți să le vină în ajutor. Fiind înarmați cu mai multă cunoaștere, s-ar putea ca toți să resimțim criza existențială mai puțin și să ne apropriem mai mult de propriul Bill Gates interior.”

Kaspersky se angajează să întrerupă fenomenul „Poți să…” și să le redea timpul milenialilor – care trebuie să furnizeze din ce în ce mai mult suport tehnic membrilor familiei – precum și să înarmeze generația mai în vârstă cu instrumentele necesare pentru a se ajuta singuri. Întregul raport „Poți să” poate fi accesat aici. Kaspersky a creat, de asemenea, o serie de ghiduri „Poți să” pentru a ajuta generația mai în vârstă. Acestea pot fi accesate tot aici.

Metodologia de cercetare

Un sondaj online realizat pe un eșantion de 11.000 de utilizator din 13 țări, printre care și România, având cote reprezentative la nivel național pentru fiecare categorie de sex, vârstă și regiune.