Acasă Diverse Google Search va prioritiza conţinutul mobile în rezultatele căutărilor

Google Search va prioritiza conţinutul mobile în rezultatele căutărilor

18
NOTĂ: Unele articole și pagini pot conține linkuri de afiliere. Susțineți acest blog cumpărând software prin aceste linkuri. Mulțumesc!
NOTE: Some articles and pages may contain affiliate links. Support this blog by purchasing software through these links. Thank you!

Google începe să experimenteze una dintre cele mai mari schimbări în căutare. Mai exact, gigantul online vrea să testeze o nouă versiune „mobile first” a index-ului căutărilor, ceea ce înseamnă că va fi prioritizat conţinutul mobile în rezultatele căutărilor.

Conform noobz.ro, Google accesează şi urmăreşte mai mult de 60 de trilioane de pagini web şi link-urile din interiorul acestora. Astfel, gigantul poate categorisi website-urile într-o bază de date indexată extrem de mare pe baza a sute de factori diferiţi. Acest index, împreună cu o serie de algoritmi, este ceea ce permite Google să ofere rezultate relevante în urma căutărilor.

Prin noul update, Google va determina ranking-ul paginilor pe baza conţinutul mobile. Până acum, se zvonea că Google va crea un index separat, special pentru mobile, dar acum compania spune că va folosi acelaşi index ca şi până acum, dar că va folosi site-urile mobile pentru ranking-ul paginilor.

„Deşi index-ul de căutări va continua să fie un singur index pentru website-uri şi aplicaţii, algoritmii noştri vor folosi eventual în primul rând versiunea de mobile a conţinutului site-urilor pentru a oferi ranking-ul paginilor din site-ul respectiv, pentru a înţelege datele structurate şi pentru a oferi fărâme din paginile respective în rezultatele noastre”, scrie managerul de produs de la Google, Doantam Phan.

Această schimbare implică o mulţime de factori, dar cel mai evident este acela că, site-urile care nu au o versiune de mobile funcţională cel mai probabil se vor pierde şi vor apărea mult mai jos în rezultatele căutărilor. Prin această testare, compania le transmite tuturor utilizatorilor online care deţin un website să adopte imediat versiunea de mobile.

Mai multe pe marginea acestui subiect puteţi afla de pe blogul Google.