Acasă Antivirus Evaluarea produselor de securitate în timp real (Test dinamic AV-Comparatives – februarie...

Evaluarea produselor de securitate în timp real (Test dinamic AV-Comparatives – februarie 2018)

28
NOTĂ: Acest blog nu conţine advertoriale (articole sponsorizate/articole plătite), dar unele articole și pagini pot conține linkuri de afiliere. Susțineți acest blog cumpărând software prin aceste linkuri. Mulțumesc!
NOTE: This blog does not contain advertorials (sponsored articles/paid articles), but some articles and pages may contain affiliate links. Support this blog by purchasing software through these links. Thank you!

AV-Comparatives a dat publicității ultimul test de tip „Real World”, realizat în luna februarie 2018. Testul reflectă capacitatea de protecție în timp real (într-un mediu cât mai apropiat de o utilizare reală a unui calculator) a produsului de securitate instalat.

Evaluarea produselor a fost făcută pe Windows 10 RS3 (64 Bit), cu unele programe de bază instalate și updatate la zi (Adobe Flash, Adobe Acrobat Reader, Java etc.) și s-a analizat capacitatea de protecție în timp real a produselor de securitate instalate.

Pentru acest test s-au folosit un număr de 203 site-uri infectate (site-uri care odată ce erau accesate, descărcau malware-ul direct în calculator, site-uri care conțineau exploit-uri sau scripturi infectate și URL-uri care trimit utilizatorul către un website purtător de malware).

Produse testate:

Avast Free Antivirus 17.9, AVG Free Antivirus 17.9, AVIRA Antivirus Pro 15.0, Bitdefender Internet Security 22.0, BullGuard Internet Security 18.0, Emsisoft Anti-Malware 2018.1, ESET Internet Security 11.0, F-Secure Safe 17.204, K7 Total Security 15.1, Kaspersky Internet Security 18.0, McAfee Internet Security 20.7, Microsoft Windows Defender 4.12, Panda Free Antivirus 18.3, Quick Heal Total Security 17.0, Symantec Norton Security 22.12, Tencent PC Manager 12.3, Trend Micro Internet Security 12.0 și VIPRE Advanced Security 10.1.

Produsele Kaspersky, Trend Micro, Microsoft 😉   și F-Secure au obținut cel mai bun rezultat (protecție 100%), dar Trend Micro, Microsoft și F-Secure au înregistrat un număr de alarme false. BullGuard și Quick Heal au oferit cea mai slabă protecție (97,5%, respectiv 95%).

Produsul Quick Heal a solicitat utilizatorului ca în 3,4% din situații să ia singur o decizie. De notat că în astfel de situații și în necunoștință de cauză, utilizatorul poate lua o decizie proastă și își poate infecta mult mai ușor calculatorul.

În ceea ce privește rezultatele false-positive, F-Secure a avut cele mai multe (14).

Microsoft Windows Defender, antivirusul integrat în Windows 10, a obținut în acest test următoarele rezultate:

  • Blocat (PC protejat) – 100%
  • False Positives – 3

Graficul este împărțit în patru categorii: Blocat (PC protejat), Dependent de Utilizator (utilizatorul alege să blocheze manual infecția, atunci când softul îl alertează), Compromis (PC-ul este deja infectat) și False Positives (aplicații legitime detectate drept infectate).

Testul poate fi studiat aici sau aici (numai graficul).

NOTĂAV-Comparatives subliniază faptul că deși unele produse pot obține uneori un nivel de protecție de 100% în teste, aceasta nu înseamnă că aceste produse vor proteja întotdeauna și complet împotriva tuturor tipurilor de amenințări de pe internet.