NOTĂ: Acest blog nu conţine advertoriale (articole sponsorizate/articole plătite), dar unele articole pot conține linkuri de afiliere. Susțineți acest blog cumpărând software prin aceste linkuri. Mulțumesc!
NOTE: This blog does not contain advertorials (sponsored articles/paid articles), but some articles may contain affiliate links. Support this blog by purchasing software through these links. Thank you!
AV-Comparatives a dat publicității ultimul test de tip „Real World”, realizat în luna august 2018. Testul reflectă capacitatea de protecție în timp real (într-un mediu cât mai apropiat de o utilizare reală a unui calculator) a produsului de securitate instalat.
Evaluarea produselor a fost făcută pe un Windows 10 Pro RS4 (64 Bit), cu unele programe de bază instalate și updatate la zi (Adobe Flash, Adobe Acrobat Reader, Java etc.) și s-a analizat capacitatea de protecție în timp real a produselor de securitate instalate.
Pentru acest test s-au folosit un număr de 193 site-uri infectate (site-uri care odată ce erau accesate, descărcau malware-ul direct în calculator, site-uri care conțineau exploit-uri sau scripturi infectate și URL-uri care trimit utilizatorul către un website purtător de malware).
Cazurile de testare utilizate acoperă o gamă largă de site-uri malițioase actuale și oferă informații despre protecția dată de produse (utilizând toate caracteristicile lor de protecție) în timp ce navighează pe web.
Produse testate:
Produsele Bitdefender, Kaspersky, Avira, F-Secure, McAfee, Panda, Symantec, trend Micro și BullGuard au obținut cel mai bun rezultat (protecție 100%), dar Trend Micro și BullGuard au înregistrat un număr destul de mare de alarme false. Produsul de securitate Quick Heal a oferit cea mai slabă protecție (96,3%).
În ceea ce privește rezultatele false-positive, Microsoft Windows Defender a avut cele mai multe (21).
Produsul Quick Heal a solicitat utilizatorului ca în 2,1% din situații să ia singur o decizie. De notat că în astfel de situații și în necunoștință de cauză, utilizatorul poate lua o decizie proastă și își poate infecta mult mai ușor calculatorul.
Microsoft Windows Defender, antivirusul integrat în Windows 10, a obținut în acest test următoarele rezultate:
- Blocat (PC protejat) – 99,5%
- Dependent de Utilizator – 0,5%
- False Positives – 21
Graficul este împărțit în patru categorii: Blocat (PC protejat), Dependent de Utilizator (utilizatorul alege să blocheze manual infecția, atunci când softul îl alertează), Compromis (PC-ul este deja infectat) și False Positives (aplicații legitime detectate drept infectate).
Testul poate fi studiat aici sau aici (numai graficul).