Acasă Online (UPDATE) eMAG Black Friday 2017: Pachete turistice, vouchere de călătorie Tarom, servicii...

(UPDATE) eMAG Black Friday 2017: Pachete turistice, vouchere de călătorie Tarom, servicii medicale, bilete la evenimente sau abonamente Digi Mobil

28
NOTĂ: Acest blog nu conţine advertoriale (articole sponsorizate/articole plătite), dar unele articole pot conține linkuri de afiliere. Susțineți acest blog cumpărând software prin aceste linkuri. Mulțumesc!
NOTE: This blog does not contain advertorials (sponsored articles/paid articles), but some articles may contain affiliate links. Support this blog by purchasing software through these links. Thank you!

eMAG a anunțat cam ce va vinde anul acesta de Black Friday (17 noiembrie). Vor fi peste 2 milioane de produse la ofertă, din toate categoriile, și reduceri totale de peste 40 de milioane de euro! Peste 4.000 de magazine partenere eMAG Marketplace sunt pregătite cu promoții pentru Black Friday, dublu față de anul precedent.

Astfel, în oferta eMAG de Black Friday se vor găsi:

  • Aur: monede de aur de 22 de karate și lingouri de 24 de karate
  • Abonamente Digi Mobil (nelimitat, redus cu 50% în primul an, o ofertă limitată la 3.000 de abonamente)
  • Mașini mărcile BMW, Jeep, Land Rover, Jaguar, Toyota, Alpha Romeo, Ford, Abarth, Mercedes, Fiat și Hyundai
  • Motociclete: Triumph, BRP Can-Am, Aprilia, KAWASAKI, Ski-Doo, Arctic
  • Ceasuri și bijuterii de lux
  • Vouchere de călătorie Tarom de 100 de euro la prețul de 50 de euro!
  • Bilete la evenimente: Formula 1, Electric Castle, Concert Katy Perry 
  • Pachete turistice: Sejur Delta Dunării, sejururi vară, sejururi iarnă, sejur la Disneyland
  • Abonamente la servicii medicale de la Regina Maria și stomatologie – Just Smile
  • Antichități
  • 50.000 de televizoare (vor fi și televizoare LED de 80 de cm la 399 de lei! – stoc limitat)
  • 25.000 de laptop-uri
  • 60.000 de smartphone-uri (reducerile vor fi undeva la 20-30%, dar e posibil să fie câteva modele care merg spre 50%)
  • 20.000 de frigidere
  • 150.000 de electrocasnice mici (mixere, roboți de bucătărie, espressoare, fiare de călcat și altele)
  • 200.000 de produse fashion
  • 150.000 de parfumuri și cosmetice
  • 150.000 de jucării și jocuri
  • 25.000 de anvelope (vor fi și anvelope de 200 de lei la preţ de 99 de lei!)
  • 150.000 de produse pentru casă și gradină.

În plus, 2.000 de clienţi care vor aplica de Black Friday pentru cardul de cumpărături eMAG vor primi un voucher în valoare de 500 de lei, la prima achiziţie de cel puţin 1.000 de lei făcută pe eMAG.

Mai multe opţiuni de plată în rate

Pe lângă cardul de cumpărături eMAG, clienţii vor putea profita de ofertele de Black Friday prin alegerea metodei de plată care îi avantajează cel mai mult, iar anul acesta vor avea o mulţime de opţiuni de plată în rate. 

Toate cardurile de cumpărături Raiffeisen Bank beneficiază de 60 de rate fără dobândă. De asemenea, produsele de Black Friday vor putea fi plătite şi cu ajutorul celorlalte carduri de credit emise de băncile şi instituţiile financiare partenere, cu beneficii de la 12 până la 24 de rate fără dobândă.

Anul acesta, eMAG are mai multe puncte de de livrare a produselor și astfel clienții vor putea opta pentru a-și primi coletele de la curier, de a le prelua din cele 15 showroom-uri eMAG sau din cele 600 de puncte de livrare deschise în parteneriat cu Poșta Română.

Volumul dublu de produse din ofertă, față de anul trecut, este gestionat din depozitele eMAG cu o suprafață de 125.000 de metri pătrați (cât 25 de stadioane de fotbal). În cursul anului acestuia, eMAG a investit 10 milioane de euro în tehnologia depozitului principal, în care intră și cea mai nouă platformă automatizată de sortare și ambalare din țară, capabilă să livreze către curieri 200.000 de produse pe zi. Astfel, eMAG estimează că în primele cinci zile după Black Friday vor fi livrate 67% dintre comenzi, restul urmând să fie livrate până pe 29 noiembrie. În plus, eMAG a investit 2,5 milioane de euro în servere, servicii de hosting și cloud, pentru a le oferi clienților o experiență îmbunătățită de utilizare a site-ului în ziua de Black Friday.

IMPORTANT: Black Friday va începe vineri dimineaţă la eMag (probabil între orele 07:00 și 08:00), utilizatorii urmând să fie anunţaţi de ora exactă pe aplicaţia de mobil, care va trimite o notificare fix în momentul în care încep reducerie.

Vezi și ghidul eMAG pentru Black Friday 2017.

eMAG Black Friday 2017: Pachete turistice, vouchere de călătorie Tarom, servicii medicale, bilete la evenimente sau abonamente Digi Mobil