Acasă Online Dezvoltatorii GandCrab revin cu noi versiuni ale celui mai răspândit ransomware din...

Dezvoltatorii GandCrab revin cu noi versiuni ale celui mai răspândit ransomware din lume. Bitdefender oferă decriptor gratuit victimelor

22
NOTĂ: Acest blog nu conţine advertoriale (articole sponsorizate/articole plătite), dar unele articole pot conține linkuri de afiliere. Susțineți acest blog cumpărând software prin aceste linkuri. Mulțumesc!
NOTE: This blog does not contain advertorials (sponsored articles/paid articles), but some articles may contain affiliate links. Support this blog by purchasing software through these links. Thank you!

GandCrab a infectat până acum peste un milion de victime, iar instrumentele de decriptare pentru versiunile anterioare au fost descărcate de aproape 400.000 de utilizatori, care nu au mai plătit astfel milioane de euro atacatorilor.

Bitdefender, cu sprijinul Europol, Poliției Române, DIICOT și altor instituții de aplicare a legii, precum FBI, a dezvoltat un nou utilitar gratuit pentru recuperarea datelor blocate, destinat victimelor celor mai recente versiuni a clasei de ransomware GandCrab, aflată în continuă expansiune.

Amenințarea GandCrab a restricționat accesul la o cantitate considerabilă de date, făcând numeroase victime și în România, și a devenit cea mai prolifică formă de ransomware a momentului. Din ianuarie 2018 până în prezent, pagubele cauzate de acest ransomware se ridică la sute de milioane de dolari.

Noul decriptor le permite victimelor să primească acces la datele criptate fără să mai plătească recompensă atacatorilor și poate decripta versiunile de la 5.0.4 până la 5.1 ale GandCrab, dincolo de 1, 4 și 5, pentru care existau deja remedii. Peste 400.000 de utlizatori au descărcat până acum instrumentele Bitdefender de decriptare pentru versiunile precedente ale GandCrab.

„Deși ne așteptăm ca atacatorii să continue să dezvolte noi versiuni ale GandCrab, vom depune în continuare toate eforturile pentru a le permite victimelor să li se redea accesul la viața digitală fără niciun cost. Colaborarea dintre companiile de securitate cibernetică și instituțiile de aplicare a legii este solidă, iar dezvoltatorii GandCrab vor continua să piardă încasări uriașe și după lansarea acestui nou decriptor”, au declarat reprezentanții Bitdefender.

Versiunea ransomware GandCrab a fost extrem de activă în ultimul an și a operat folosind un model de afiliere, prin care dezvoltatorii îl ofereau ca serviciu plătit celor interesați să îl răspândească, cerând în schimb un anumit procent din încasări.

GandCrab se răspândește prin vectori de atac multipli, precum email-uri de tip spam și campanii de malware. Atacatorii își diversifică modalitățile de atac și dezvoltă constant noi versiuni ale GandCrab cu scopul de a cauza pagube cât mai mari.

Acest model le permite hackerilor să solicite plăți care încep de la 600 de dolari pentru un calculator personal, dar care urcă până la 700.000 de dolari pentru companii, în funcție de cât de importante sunt datele criptate.

De asemenea, unele grupări din spatele GandCrab atacă organizațiile prin intermediul datelor de identificare pentru cces de la distanță în infrastructură. Astfel, infractorii se autentifică pe un calculator al companiei, rulează ransomware-ul și îl lasă să se răspândească în toată rețeaua. Apoi își șterg urmele și șantajează organizația în schimbul redobândirii accesului la date.

În 2018 și primele luni din 2019, GandCrab a suferit transformări radicale în ceea ce privește modul de răspândire, oportunitățile de afiliere și optimizările care îi permit să treacă de anumite soluții de securitate.

Pentru a preveni infectarea cu ransomware, utilizatorilor li se recomandă să păstreze copii ale datelor importante, să folosească o soluție de securitate performantă și să evite să acceseze linkuri sau fișiere din email-uri nesolicitate.

Bitdefender și instituțiile de aplicare a legii implicate în dezvoltarea acestui utilitar sfătuiesc utilizatorii infectați să nu plătească atacatorilor taxele de decriptare solicitate, ci să creeze copii ale datelor compromise și să se adreseze organelor de poliție.

Decriptorul pentru GandCrab poate fi descărcat în mod gratuit de pe pagina Bitdefender Labs și de pe site-ul No More Ransom.