Acasă Diverse Despărțirile amoroase ne pun în pericol informațiile private

Despărțirile amoroase ne pun în pericol informațiile private

16
NOTĂ: Unele articole și pagini pot conține linkuri de afiliere. Susțineți acest blog cumpărând software prin aceste linkuri. Mulțumesc!
NOTE: Some articles and pages may contain affiliate links. Support this blog by purchasing software through these links. Thank you!

În contextul în care mâine este Dragobetele 😀, nu prea ne vine să ne gândim la finalul unei relații și la posibile implicații. Și totuși, ce se întâmplă în cazul unei despărțiri 😥 ? 

Despărțirile amoroase ne pun în pericol informațiile private

Conform unei cercetări globale desfășurate de Kaspersky Lab și Toluna, 21% dintre respondenți și-au spionat fostul partener via un cont online la care încă aveau acces, iar atunci când intră în joc și dorința de răzbunare pe un fost, riscurile la care se expun „iubăreții” moderni privind siguranța informațiilor private cresc după o despărțire. La studiu – derulat online în luna ianuarie 2018 – au participat 18 țări, printre care și România.

Intimitatea devine un concept din ce în ce mai fluid într-o lume a granițelor digitale, iar relațiile amoroase nu fac excepție. De exemplu, 70% dintre cupluri își dezvăluie reciproc parolele, amprentele digitale sau codurile PIN pentru dispozitivele personale, iar 26% stochează  diverse tipuri de informații private pe dispozitivul partenerului, cum ar fi mesaje intime de la /către acesta (14%), fotografii intime (12%) și materiale video intime de cuplu (11%). Mai mult, utilizatorii păstrează și alte tipuri de informații importante pe conturile și dispozitivele pe care le împart cu partenerul – de exemplu, informații financiare (11%) sau date legate de locul de muncă (11%).

Despărțirile amoroase ne pun în pericol informațiile private

Toate acestea nu reprezintă o problemă atâta vreme cât relația este de actualitate și datele se află pe mâini bune, dar lucrurile se complică în cazul unei despărțiri. Atunci când relația nu mai merge atât de bine, amintirile intime împărtășite pe dispozitivele sau în conturile online nu mai reprezintă o parte naturală a unei relații bazate pe iubire, ci un potențial coșmar privind dreptul la intimitate.

Dintre utilizatorii care au trecut printr-o despărțire, 12% au făcut publice sau au vrut să facă publice informațiile private ale fostului partener ca o formă de răzbunare, 12% au deteriorat sau au vrut să deterioreze dispozitivul fostului partener, iar 21% și-au spionat ex-partenerul prin intermediul conturilor la care aveau acces. Mai există și potențialul impact financiar, iar 1 din 10 persoane (10%) au recunoscut că au cheltuit online din banii fostului partener.

E interesant de observat că există diferențe notabile între cele două sexe, fiind mai probabil ca bărbații să facă publice informațiile private ale fostului partener ca o formă de răzbunare (17%) față de femei (7%), sau să folosească informațiile foștilor pentru propriul interes (17% vs. 8%). Prin comparație, este mai probabil ca femeile să șteargă atât toate informațiile fostului partener de pe dispozitive (55% vs. 49%), cât și toate fotografiile și materialele video cu acesta (56% vs. 48%).

În schimb, femeile sunt mai predispuse să recurgă la tactici de urmărire, 33% dintre femei recunoscând că își spionează fostul partener pe rețelele sociale, în comparație cu 28% dintre bărbați.

“Lumea digitală le oferă cuplurilor multe moduri minunate de a se conecta, dar prezintă si riscuri considerabile de securitate în cazurile în care partenerii decid să se despartă,” spune Andrei Mochola, Head of Consumer Business la Kaspersky Lab. “Din păcate, există un număr mare de persoane care sunt dispuse să profite de informațiile private ale unui fost partener, așa că le recomandăm utilizatorilor să împărtășească cu grijă astfel de informații și să știe cu exactitate unde sunt stocate. Mai mult, există întotdeauna opțiunea unui acord prenupțial digital care să determine „custodia” datelor, înainte de a deveni o problemă de securitate.”

O despărțire nu trebuie să însemne neapărat o creștere a riscurilor la adresa intimității. După un astfel de moment, utilizatorii trebuie să își schimbe întotdeauna parolele conturilor la care au acces foștii parteneri și pot folosi soluții precum Kaspersky Password Manager, care îi ajută să genereze parole puternice și să le păstreze în siguranță. Mai mult, Kaspersky Total Security are o funcție numită File Shredder care distruge în totalitate fișierele pe care nu doriți să le vadă nimeni, iar mesajele intime de pe dispozitivele cu Android pot fi ascunse cu ajutorul funcției Privacy Protection.

Aflați mai multe informații despre cum vă pot ajuta produsele Kaspersky Lab să vă păstrați relațiile în perfectă siguranță aici: https://www.kaspersky.com/home-security.