Home / Online / Comportamentul în mediul online al persoanelor de peste 55 de ani

Comportamentul în mediul online al persoanelor de peste 55 de ani

Este cunoscut faptul că tinerii petrec mare parte din timpul lor online, dar nu sunt singurii. Utilizatorii mai în vârstă (de peste 55 de ani) încep și ei să fie prezenți în lumea digitală, creându-le membrilor familiei temerea că nu iau precauțiile de securitate necesare. Însă, având în vedere că o treime dintre persoane nu fac nimic pentru a-și proteja rudele mai în vârstă, aceste temeri nu sunt transpuse în acțiune, prin urmare cei dragi pot fi în pericol.

Activitățile online continuă să aibă o influență tot mai mare în viața noastră, atât pentru utilizatorii seniori, cât și pentru generațiile tinere. Potrivit unei cercetări Kaspersky Lab și B2B International, majoritatea (84%) utilizatorilor de peste 55 de ani accesează acum Internetul de acasă, de mai multe ori pe zi, iar 44% petrec online cel puțin 20 de ore pe săptămână.

Într-adevăr, în a doua jumătate a anului 2017, acest grup de vârstă deținea o medie de 4 dispozitive conectate pe gospodărie, printre care două computere și două dispozitive mobile.

Dincolo de numeroasele beneficii oferite de acest nivel de conectivitate, membrii familiei (60%) sunt îngrijorați că rudele lor mai în vârstă nu iau măsurile de precauție necesare pentru a se proteja în mediul online. În același timp, 44% dintre utilizatorii de Internet admit că rudele lor din această categorie de vârstă au suferit în urma unei amenințări – printre care o escrocherie online (15%), malware sau viruși (15%) sau au fost spionați de software periculos (13%), așa că temerile lor sunt fondate.

Cu toate acestea, îngrijorarea nu pare să se transpună în acțiuni concrete. Doar 34% dintre respondenți au instalat o soluție de securitate pe dispozitivele rudelor în vârstă și doar 32% dintre ei le informează mereu despre pericolele online. O treime (33%) dintre participanții la studiu nu au luat nicio măsură.

„Utilizatorii de Internet mai în vârstă sunt un grup vulnerabil și cu potențialul de a genera profit pentru infractorii cibernetici, care îi au în vizor pentru malware, spyware și înșelătorii prin intermediul e-mail-ului”, a spus Dmitry Aleshin, VP for Product Marketing, Kaspersky Lab. „Singura cale de a combate aceste amenințări care evoluează permanent este îmbinarea unei atenții sporite cu instalarea unui program eficient de securitate pe toate dispozitivele, inclusiv pe cele mobile. Aceste măsuri îi vor proteja pe seniorii familiei de neplăcerile din mediul online.”

Având în vedere că oamenii petrec atât de mult timp online în prezent, iar riscurile de securitate continuă să se dezvolte, trebuie să se asigure că sunt protejați de ultimele amenințări cibernetice. Una dintre modalități ar fi folosirea unei soluții cum este Kaspersky Total Security, un program multifuncțional care poate proteja fiecare aspect al vieții digitale, securizând mai multe dispozitive. Astfel, membrii familiei pot comunica între ei fără să-și facă probleme legate de pericolul malware sau de furtul datelor personale. Utilizatorii de Windows pot alege și protecția gratuită Kaspersky Free, care blochează fișierele, site-urile și aplicațiile periculoase.

Raportul integral “Not logging on, but living on” este disponibil aici.

Comportamentul în mediul online al persoanelor de peste 55 de ani

DISTRIBUIE:

CITEȘTE ȘI

Aproape trei sferturi dintre gospodăriile din România au acces la reţeaua de internet de acasă

Din totalul gospodăriilor din România, aproape trei sferturi, respectiv 72,4%, au acces la reţeaua deinternet de acasă, în creştere cu 3,8 puncte procentuale faţă de anul anterior, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).