Acasă Android Cei mai buni antiviruși pentru Android (Test AV-TEST – noiembrie 2017)

Cei mai buni antiviruși pentru Android (Test AV-TEST – noiembrie 2017)

8
NOTĂ: Acest blog nu conţine advertoriale (articole sponsorizate/articole plătite), dar unele articole și pagini pot conține linkuri de afiliere. Susțineți acest blog cumpărând software prin aceste linkuri. Mulțumesc!
NOTE: This blog does not contain advertorials (sponsored articles/paid articles), but some articles and pages may contain affiliate links. Support this blog by purchasing software through these links. Thank you!

AV-TEST.org a publicat un nou test complex realizat pe 20 antiviruși pentru Android, dar și pe sistemul de securitate Play Protect de la Google. Testarea tuturor produselor (folosindu-se setările default) s-a făcut pe versiunea 6.0.1 a sistemului de operare Android (Marshmallow). 

Au fost evaluate rata de detecție a produselor pe un set de 2.643 viruși descoperiți în ultimele 4 săptămâni și detectarea celor mai recenți viruși pentru Android în timp real (3.436 mostre utilizate), impactul asupra bateriei, alarmele false generate, uşurinţa în utilizare, funcțiile oferite de respectivele produse etc. Produsele au trebuit să demonstreze capacitățile lor, folosindu-se de toate componentele și straturile de protecție pe care le oferă.
 
La categoria Protecție, maximum de 6 puncte (detecție și protecție 100%) l-au obținut 13 produse testate. Cel mai mic punctaj la această categorie l-au scos sistemul Play Protect de la Google* și Panda Security Mobile (0 puncte !!!).
 
La categoria Impactul produsului de securitate asupra utilizării dispozitivului și numărul de alarme false generate, Antiy AVL și  Cheetah Mobile Security Master au obținut cel mai mic punctaj (4 puncte).

La finalul testului, doar 9 produse au obținut maximum de 12 puncte (Avast Mobile Security, Bitdefender Mobile Security, G DATA Internet Security for Android, Kaspersky Lab Internet Security for Android, PSafe DFNDR, Sophos Mobile Security, Norton Mobile Security, Tencent WeSecure și Trend Micro Mobile Security)

Pentru acest test s-au folosit cele mai recente versiuni disponibile, cu toate actualizările efectuate la zi. În afară de Play Protect de la Google și de Panda Security Mobile, toate produsele au obținut certificatul AV-TEST.

Testul complex și rezultatele acestuia este disponibil aici. Mai multe informații despre procedurile de testare efectuate de AV-TEST.org găsiți aici.

* Sistemul de securitate Play Protect de la Google a fost testat din nou de compania germană AV-TEST, iar rezultatele au fost dezastruoase. Sistemul Play Protect, care ar trebui să blocheze aplicațiile malițioase, a fost depășit de ceilalți furnizori de antivirus. Conform rezultatelor, Google Play Protect a detectat doar 48.5% dintre mostrele de malware nou și numai 66.3% dintre virușii vechi de o lună.

Play Protect se află integrat în aplicația Play Store și se bazează pe inteligența artificială pentru a detecta activitățile suspecte. În ciuda scorului slab, utilizatorii care nu folosesc un antivirus cumpărat sunt încă protejați de Play Protect :-).