Acasă Antivirus Cea mai nouă generație de produse de securitate ESET destinate segmentului business...

Cea mai nouă generație de produse de securitate ESET destinate segmentului business este acum disponibilă

11
NOTĂ: Acest blog nu conţine advertoriale (articole sponsorizate/articole plătite), dar unele articole pot conține linkuri de afiliere. Susțineți acest blog cumpărând software prin aceste linkuri. Mulțumesc!
NOTE: This blog does not contain advertorials (sponsored articles/paid articles), but some articles may contain affiliate links. Support this blog by purchasing software through these links. Thank you!
ESET, un pionier la nivel mondial în protecția proactivă oferită de peste două decenii, anunță disponibilitatea la nivel mondial a gamei sale de produse business, o gamă complet reproiectată și refăcută.

După luni de analiză în profunzime a cerințelor și așteptărilor utilizatorilor din mediul business, la nivel mondial, ESET a clasificat concluziile rezultate folosindu-le pentru a dezvolta noile produse de securitate. După sesiuni intensive de proiectare, design, inginerie, dezvoltare și testare, noua gamă de soluții de securitate ESET destinate mediului de afaceri este acum disponibilă în întreaga lume, pentru organizații de toate dimensiunile.

Produsele de securitate business IT ESET oferă protecție proactivă maximă cu un impact redus asupra infrastructurii companiei, oferind totodată o multitudine de caracteristici noi, cum ar fi: Botnet Protection, Exploit Blocker, Anti-Phishing și Anti-Theft.

„Să construim produse de securitate de top, la nivel mondial, nu este un obiectiv nou pentru noi – o facem de peste douăzeci de ani”, a declarat Richard Marko, CEO la ESET. „Dar, odată cu revoluția digitală care a schimbat fundamental peisajul operațional, am dorit să se ne întoarcem la elementele de bază, și să înțelegem de ce au nevoie clienții noștri cu adevărat pentru a putea să își crească afacerile în prezent și în viitorul apropiat. Cheia este de a echilibra cât mai bine uzabilitatea cu performanțele și cu agilitatea. Rezultatele vorbesc de la sine – cu noua generație de produse business cred că am câștigat cu siguranță distincția pentru îndeplinirea acestui obiectiv „.
La baza produselor de securitate IT ESET destinate mediului de afaceri se află noul ESET Remote Administrator. Această consolă de management de la distanță,  independentă față de platforma sistemului de operare, a fost complet reconstruită pentru a spori nivelul satisfacției în exploatare, pentru a îmbunătăți securitatea și pentru a reduce costul total de implementare și de gestionare. Soluția dispune de un sistem încorporat de management de activitate pentru a minimiza down time-ul, în timp ce permite facil automatizările acțiunilor pe baza apartenenței la grupurile dinamice.

Noua interfață de utilizator pentru produsele business de securitate ESET simplifică sarcinile de monitorizare, de configurare și de control al activităților de rețea, pentru a se asigura că organizația este avertizată din timp și protejată eficient împotriva acțiunilor nedorite și periculoase.

„Pe măsură ce afacerile continuă să evolueze în inter-conectivitate, ele devin o țintă mai atractivă pentru inițiativele malware externe, cum ar fi atacurile orientate și amenințările persistente avansate”, a declarat Ignacio Sbampato, Chief Sales și Marketing Officer la ESET. „Producătorii de soluții de securitate IT trebuie să ofere clienților soluții mai eficiente, care nu consumă excesiv resursele organizației atunci când luptă împotriva amenințărilor. De aceea noi oferim o valoare de neegalat pe piață în noile noastre produse și servicii. Am investit foarte mult în crearea unei game cu adevărat spectaculoase de soluții de securitate pentru companii. Scopul nostru este de a depăși așteptările clienților noștri, oferindu-le o securitate de primă clasă, care este incredibil de eficientă și extrem de ușor de instalat, configurat și administrat.”