Acasă Diverse Ce să faci în cazul în care îți pierzi sau ți se...

Ce să faci în cazul în care îți pierzi sau ți se fură telefonul

68
NOTĂ: Acest blog nu conţine advertoriale (articole sponsorizate/articole plătite), dar unele articole și pagini pot conține linkuri de afiliere. Susțineți acest blog cumpărând software prin aceste linkuri. Mulțumesc!
NOTE: This blog does not contain advertorials (sponsored articles/paid articles), but some articles and pages may contain affiliate links. Support this blog by purchasing software through these links. Thank you!
Dacă îți pierzi telefonul, sau cineva ți-l fură, ai două opțiuni. Prima opțiune: te bucuri, oricum voiai să-ți cumperi un alt smartphone, cu o cameră foto performantă. A doua opțiune: ești supărat pentru că ai cheltuit o groază de bani pe telefonul acela și, în plus, ai stocate în el toate informațiile, inclusiv cele confidențiale și toate pozele din ultimele două vacanțe. Echipa ThePhoneGeeks a EuroGsm îți spune ce poți să faci în cazul în care te afli în a doua categorie.

Dacă tocmai ți-ai achiziționat un telefon sau o tabletă foarte scumpă, cel mai bine este să îți faci o asigurare. Prima de asigurare variază în funcție de prețul de achiziție și beneficiezi de reparația gratuită a terminalului, sau de înlocuire în caz de pierdere sau furt. Crede-ne, o să te feliciți că ai asigurarea, imediat ce realizezi că telefonul sună din mașina de spălat setată pe programul pentru rufe colorate.

îți pierzi sau ți se fură telefonulCe faci cu datele personale, însă? Pentru toate contactele, documentele, notițele, memento-urile și fotografiile tale, ar fi bine să folosești servicii online de siguranță. Nu numai că datele tale se află undeva pe un server și, ca urmare, sunt accesibile pe toate terminalele pe care le ai, dar în caz de pierdere sau furt, le poți accesa cu ajutorul unui alt terminal (inclusiv prin intermediul calculatorului). Orange Cloud este o soluție la îndemână dacă ai un abonament. În același timp, poți apela la serviciile marilor operatori de stocare de date, precum Dropbox, Flickr, Google Drive sau OneDrive, care îți pun la dispoziție gratuit, un spațiu cuprins între 2 și 1000 GB.

De aici încolo, lucrurile se complică puțin, pentru că îți trebuie câteva cunoștințe specifice de gestiune a terminalelor. Nu e vorba de operațiuni complexe, ci de efectuarea, cu atenție, a etapelor pentru activarea unor servicii cu care îți poți gestiona telefonul la distanță. Iată pașii pe care ar trebui să-i urmezi:

Primul pas: activează-ți modul de blocare a ecranului, cu ajutorul unui număr, al unui tipar, sau prin intermediul amprentei digitale, dacă telefonul are această funcție. Este metoda cea mai simplă pentru a-ți proteja datele din telefon. Multe aplicații au, la rândul lor, opțiuni de introducere a unui cod de acces, fără de care nu poți folosi aplicația. În cazul telefoanelor care au funcția de scanare a amprentei, poți instala o aplicație prin care poți selecta oricare altă aplicație pe care vrei să o protejezi, tot prin intermediul funcției de scanare. Astfel, îți poți proteja accesul la fotografii, mediile de stocare online, sau accesul la rețelele de socializare. De asemenea, nu uita să blochezi și accesul la setări, altfel aplicația poate fi dezinstalată, iar întreg conținutul telefonului tău devine accesibil curioșilor.

Pasul doi: activează-ți serviciul FindMy(i)Phone, dacă ai un iPhone, sau un terminal ce rulează Windows, și Android Device Manager, dacă ai un telefon cu Android. Aceste servicii gratuite puse la dispoziție de Apple, Microsoft și Google, îți permit să îți localizezi telefonul pe hartă, să afișezi un număr de telefon la care să se poată apela, poți șterge întreg conținutul telefonului, sau pur și simplu poți să îl faci să sune, ca să îl găsești mai repede printre perne. Fiecare producător are instrucțiuni specifice, pe care le găsești aici pentru iPhoneAndroid și aici pentru Windows. Aceste servicii sunt funcționale doar dacă au fost activate în prealabil și serviciile de localizare GPS, și cel de date mobile.

În final, dacă vrei să te joci de-a detectivul, poți instala și aplicații de urmărire a traseului telefonului, poți trimite mesaje personalizate pe ecranul blocat, sau îi poți face celui care are telefonul sau tableta ta, o fotografie pe care o primești pe e-mail. Evident, toate acestea funcționează doar dacă ai GPS-ul și datele mobile activate.