Acasă Security Câți oameni utilizează data nașterii drept cod PIN pentru deblocarea telefoanelor?

Câți oameni utilizează data nașterii drept cod PIN pentru deblocarea telefoanelor?

100
NOTĂ: Unele articole pot conține linkuri de afiliere. Susțineți acest blog cumpărând software prin aceste linkuri. Mulțumesc!
NOTE: Some articles may contain affiliate links. Support this blog by purchasing software through these links. Thank you!

Probabil ați văzut o listă cu cele mai populare 25 de parole care sunt larg (re-)utilizate –  „password” este una dintre cele mai comune alegeri – dar ce putem spune despre codurile PIN de pe telefon? Cât de unice sunt codurile PIN cu care alegem să oprim infractorii cibernetici să intre în telefoanele noastre și să nu aibă acces în conturile noastre prețioase?

Câți oameni utilizează data nașterii drept cod PIN pentru deblocarea telefoanelor?

Oamenii tind să-și blocheze telefoanele cu un cod, dar ce s-ar întâmpla dacă cineva ar ști acest cod sau ar putea să-l ghicească? L-ar putea ghici alegând unul dintre cele mai frecvent utilizate coduri PIN? Vor putea apoi să vă citească e-mailurile, să trimită un mesaj pe WhatsApp sau să vizualizeze coșurile dvs. de cumpărături online?

O metodă foarte des întâlnită pe care oamenii o folosesc pentru a-și aminti codurile PIN este de a folosi numere care înseamnă ceva pentru ei. Un infractor cibernetic se bazează tocmai pe faptul că oamenii au în general o atitudine de tipul „mie nu mi se poate întâmpla”. Ce se poate întâmpla dacă persoana care dorește să intre fraudulos  în telefonul dvs știe sau află câteva detalii generale care vă caracterizează? Când telefoanele au un cod format din 4 cifre, oamenii vor folosi deseori un an; atunci când este recomandat un cod de 6 cifre, oamenii introduc deseori o dată memorabilă pentru a debloca telefonul.

Poate veți rămâne uimiți, dar 26% dintre persoane utilizează data nașterii drept cod PIN pentru a-și debloca telefoanele. Aplicați aceeași metodă?

Acesta este un mod extrem de periculos de a vă asigura dispozitivul și datele prețioase stocate în el, pentru că permite oricărui infractor cibernetic cu anumite abilități de cercetare open-source să încerce posibile coduri pentru a vă debloca telefonul.

Cercetările recente ale Institutului SANS au dezvaluit că primele 20 de coduri PIN cele mai comune ale telefonului mobil sunt (nu în ordine):

0000,1004,1010,1111,1122,1212,1234,1313,2000,2001,2222,4444,3333,4321,5555,6666,6969,7777,8888,9999.

Cum poate un cititor de coduri să intre în iPhone-urile Apple

Cititorul de coduri este capabil să încerce toate codurile din 4 cifre treptat, de la „0000” la „9999”, fără a bloca sau șterge telefoanele. Cum este arătat în videoclipul de mai jos, a fost nevoie de 4 secunde per încercare pentru deblocarea telefonului respectiv.

Sursa: blog.eset.ro