Acasă Android Battery Life, aplicație gratuită pentru prelungirea duratei de viață a bateriei dispozitivelor...

Battery Life, aplicație gratuită pentru prelungirea duratei de viață a bateriei dispozitivelor Android

18
NOTĂ: Acest blog nu conţine advertoriale (articole sponsorizate/articole plătite), dar unele articole și pagini pot conține linkuri de afiliere. Susțineți acest blog cumpărând software prin aceste linkuri. Mulțumesc!
NOTE: This blog does not contain advertorials (sponsored articles/paid articles), but some articles and pages may contain affiliate links. Support this blog by purchasing software through these links. Thank you!

Conform unui studiu, 9 din 10 utilizatori intră în panică atunci când li se descarcă bateria telefonului. Acest lucru nu este surprinzător, ținând cont de faptul că oamenii sunt mai îngrijorați atunci când nu au telefoanele cu ei decât atunci când sunt fără partenerii lor.

În multe dintre cazuri, să ai un smartphone descărcat nu este doar o experiență neplăcută, ci una potențial riscantă. De exemplu, un utilizator ar putea rămâne fără posibilitatea de comunicare prin intermediul mobilului într-o situație de urgență sau atunci când se află într-un mediu necunoscut. Battery Life, aplicație gratuită creată de Kaspersky Lab, este concepută pentru a rezolva această problemă. 

Battery Life, aplicație gratuită pentru prelungirea duratei de viață a bateriei dispozitivelor Android

Soluția Kaspersky Lab analizează toate aplicațiile de pe dispozitivele utilizatorului și le identifică pe acelea care consumă cea mai multă energie. Acest lucru este foarte important, tinând cont de faptul că 96% dintre aplicațiile de pe dispozitivele Android rulează în background, chiar dacă utilizatorul nu le-a lansat. Battery Life poate opri acești ”consumatori de baterie” și extinde, astfel, durata de viață a bateriei dispozitivului. De asemenea, Battery Life va afișa utilizatorului un mesaj urgent dacă vreo aplicație începe să folosească mai multă energie decât în mod normal.

O altă caracteristică utilă a Battery Life este abilitatea de a calcula timpul rămas înainte ca bateria smartphone-ului să fie descărcată complet. Această informație le oferă utilizatorilor posibilitatea de a găsi urgent o modalitate de a-și încărca telefonul înainte să nu-și mai poată folosi telefonul. În mod similar, în timpul alimentării, Battery Life calculează timpul rămas până când bateria este încărcată.  

”Misiunea noastră de a proteja utilizatorii include reducerea riscurilor digitale la minimum din toate direcțiile, nu doar la nivelul amenințărilor cibernetice”, spune Elena Kharchenko, Head of Consumer Product Management la Kaspersky Lab.

“Battery Life îi ajută pe oameni să rămână conectați. Desigur, este important să ne amintim și de securitatea Internetului când suntem online. De asemenea, este la fel de important să luăm în calcul protecția vieții noastre private de ochii curioși și protecția dispozitivului împotriva pierderii sau a furtului. Pentru toate aceste motive de îngrijorare, am pregătit și soluțiile potrivite.”

Kaspersky Battery Life ocupă doar 15 Mb și rulează pe platforma Android 4.1-6.0.1, într-un număr limitat de limbi străine. Pentru a descărca aplicația, puteți accesa următorul link.