1. Home
  2. /
  3. Security
  4. /
  5. Aproape jumătate dintre utilizatori își pun în pericol siguranța online, dezvăluindu-și parolele

Aproape jumătate dintre utilizatori își pun în pericol siguranța online, dezvăluindu-și parolele

Aproape jumătate (44%) dintre utilizatorii de Internet recunosc că au dezvăluit parolele cuiva sau le-au lăsat la vedere, conform rezultatelor unor sondaje* recente Kaspersky Lab. Acest lucru arată o lipsă de experiență în lumea virtuală care ar putea fi cu ușurință exploatată de infractorii cibernetici pentru a obține acces la informații despre viața online a utilizatorilor.


Atunci când au fost întrebați despre importanța parolelor, respondenții au fost tentați să spună că parolele complexe sunt necesare în cazul serviciilor online care sunt cele mai valoroase pentru ei. Sondajele au arătat că, potrivit utilizatorilor, site-urile unde e cea mai mare nevoie de parole complexe sunt conturile de online banking (54%), de e-mail (44%) și pe site-urile de social media (24%). Lista celor mai importante trei aplicații este aproape identică: 53% – online banking, 43% – e-mail, 21% – site-uri de social media. 
De asemenea, utilizatorii consideră că shopping-ul online și aplicațiile de plată necesită parole complexe, dar nu sunt la fel de atenți pe aceste site-uri. Doar 29% văd cumpărăturile online ca un serviciu important pentru ei, deși peste o treime dintre respondenți (38%) cred că ar fi nevoie de o parolă complexă. În plus, 29% au fost de acord că și sistemele de plată online necesită o parolă complexă.

Mai îngrijorător este faptul că, deși utilizatorii consideră că tranzacțiile financiare necesită o parolă complexă, peste un sfert dintre ei (29%) sunt de părere că nu este nevoie de o protecție suplimentară pentru datele lor personale atunci când folosesc aceste servicii. Ei se așteaptă ca brand-urile de la care cumpără să le ofere toată protecția de care au nevoie.

O treime dintre utilizatorii de Internet (33%) își expun datele personale la un risc și mai mare, admițând că își dezvăluie de bună voie parolele în fața membrilor familiei. 44% și-au dezvăluit parolele și le-au lăsat, de asemenea, la vederea altora. Un respondent din 10 (11%) își dezvăluie parolele în fața prietenilor, iar 6%, în mod surprinzător, a colegilor. Având în vedere că peste o treime dintre utilizatori (38%) folosesc doar o adresă de e-mail, dezvăluirea parolei îi poate costa mult. Dacă ajunge la persoane rău intenționate, parola poate da acces la toate informațiile stocate în acea adresă de e-mail.

“Utilizatorii trebuie să fie mai atenți cu parolele lor”, spune David Emm, Principal Security Researcher la Kaspersky Lab. “Odată dezvăluită, este foarte greu să mai știi exact unde va ajunge parola ta. Sondajul nostru arată că este o mare discrepanță între înțelegerea faptului că avem nevoie de parole complexe și măsurile pe care oamenii le iau efectiv pentru a fi în siguranță. Nimeni nu s-ar aștepta ca un prieten sau un membru al familiei să dezvăluie intenționat o parolă, dar făcându-le cunoscute, utilizatorii măresc riscul ca ele să ajungă la persoane rău intenționate. Acest lucru le-ar putea da infractorilor cibernetici acces facil la informații personale și financiare, iar conturile compromise pot fi folosite pentru a trimite link-uri și fișiere malware, afectând și alte persoane. Chiar și cea mai complexă parolă este slabă dacă este vizibilă pentru alții în afară de posesor, așa că fiecare trebuie să și-o păstreze pentru sine.”

Pentru a-i ajuta pe utilizatori să-și mențină integritatea parolelor, Kaspersky Password Manager (parte din Kaspersky Total Security – multi-device) oferă un nivel suplimentar de protecție, păstrând în siguranță toate parolele și sincronizându-le pe toate dispozitivele. Produsul reține și generează parole complexe și are funcții de auto-logare pentru un acces mai sigur la aplicații, conturi și site-uri importante.

Puteți să vă verificați nivelul de cunoștințe despre mediul online aici:

Mai multe recomandări despre cum să vă protejați în mediul online, sunt disponibile aici:

Testează-ți parolele aici: https://blog.kaspersky.com/password-check/

DISTRIBUIE:

Citește și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *