Aplicaţia care îţi arată cine te sună cu număr necunoscut

Se întâmplă des să primeşti apeluri de la numere necunoscute, însă acum este posibil să ştii de fiecare dată cine te apelează, prin aplicaţia Truecaller, informează BBC.

Truecaller este o aplicaţie care îţi arată cine te sună cu număr necunoscut. Potrivit fondatorilor, ideea a apărut în urma unei dileme: cum procedezi dacă eşti într-o şedinţă dar te sună cineva însă nu cunoşti numărul. 

”Dacă descarci aplicaţia Truecaller nu trebuie să îţi mai faci griji cu privire la salvarea contactelor în lista de telefon, pentru că totul va fi disponibil online”, a declarat Alan Mamedi, co-fondatorul acestei aplicaţii.

”Dacă primeşti un apel de la un număr necunoscut îţi vom arăta cine este persoana, iar dacă te sună un agent de vânzări îţi vom spune şi acest lucru”, a ţinut să precizeze Mamedi.

Aplicaţia Truecaller foloseşte o bază de date în care sunt înregistrate peste 2 miliarde de persoane până la acest moment. Pe anumite telefoane aplicaţia îţi va arăta numele persoanei care te apelează, chiar şi locul de unde provine, sau poate şi o poză.

Aplicaţia care îţi arată cine te sună cu număr necunoscut
Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.