NOTĂ: Unele articole pot conține linkuri de afiliere. Susțineți acest blog cumpărând software prin aceste linkuri. Mulțumesc!
NOTE: Some articles may contain affiliate links. Support this blog by purchasing software through these links. Thank you!
Site-ul Bild.de, cel mai vizitat site de știri din Germania, a început lupta contra celor care folosesc aplicații sau extensii care blochează conținutul publicitar (Ex: AdBlock). Pentru a avea acces la conținutul de pe site, ei vor trebui să plătească un abonament de 2,99 euro pe lună, a anunțat marți Axel Springer, potrivit Bloomberg.
Compania spune că, după plata respectivului abonament, abonații vor beneficia de eliminarea aproape în totalitate a conţinutului publicitar de pe site, de timpi mai buni de încărcare şi va contribui la protejarea jurnalismului de calitate. Se estimează că programele de blocare a reclamelor pe internet sunt folosite în acest moment de peste 200 de milioane de utilizatori la nivel global, iar numărul lor va crește în continuare.
Numai în 2015, companiile de publishing de presă au raportat pierderi de aproape 22 de miliarde de euro din cauza softurilor de tip AdBlock, potrivit estimărilor făcute de PageFair.
Bild.de are în acest moment peste 16 milioane de vizitatori unici pe lună.
Bild.de are în acest moment peste 16 milioane de vizitatori unici pe lună.
P.S. În România, aproape 20% dintre utilizatorii de internet folosesc astfel de programe (vezi raportul Page Fair), topul fiind condus de Grecia și Polonia, unde aproximativ 1 din 3 utilizatori de net folosesc programe de blocare a reclamelor.