30% dintre cetățenii României nu au folosit niciodată internetul, ne arată ultimele date oficiale ale Eurostat. Doar 16% dintre români au achiziționat produse online în ultimul an, spre deosebire de Suedia (81%), Spania (50%) sau Grecia (32%). România este printre țările cu cele mai mici procente de e-exporturi (vânzări online în afara țării) și ocupă ultimul loc în clasamentul ultimului indice al economiei digitale și sociale care măsoară conectivitatea, folosirea internetului, digitalizarea serviciilor de interes public, integrarea tehnologiei digitale și folosirea internetului (DESI 2018).

30% dintre cetățenii României nu au folosit niciodată internetul

În România, aproape trei sferturi din populația adultă poate fi considerată ca fiind lipsită de competențe digitale de bază. Nu excelăm nici la capitolul de e-guvernare, ba mai mult, putem observa carențe majore la capitolul interacțiunii dintre cetățeni și administrația publică prin intermediul serviciilor digitale. În 2015, doar 9% dintre români foloseau internetul pentru a obține informații de interes public legate de funcționarea instituțiilor de stat și doar 5% descărcau fișiere cu documente și formulare ale instituțiilor publice.

Pentru a înțelege implicațiile diviziunii digitale, trebuie să reflectăm asupra fragmentării sociale pe care o produce internetul și utilizarea acestuia. Mediul online este un catalizator al relațiilor sociale, al comerțului, al educației, al formării identității civice și ideologiei politice, sau chiar al experimentării culturilor străine și planificării activităților turistice. Neimplicarea digitală se traduce în marginalizare economică, socială și culturală. Societatea este astfel formată din cei care au acces sau nu au acces la tot ceea ce are de oferit internetul; sau cei care pot folosi internetul cu scopul de a realiza activități lucrative, informative, culturale sau personale și cei care au capacități reduse sau inexistente de a folosi internetul cu un anumit scop.

Din punct de vedere economic, lipsa acestor capacități digitale presupune imposibilitatea de a pătrunde, de a activa sau de a excela în mediul muncii, de a accesa cursuri de formare profesională, de a depăși obstacole în realizarea activităților antreprenoriale sau de a transpune activități economice în mediul online. Ridicăm astfel principiul egalității de șanse a indivizilor, regiunilor și a economiei naționale în ansamblu față de cetățenii europeni și alte state europene, pentru a nu rămâne blocați în trecut, în inerții, în transmiterea inter-generațională a inegalității sau în persistența factorilor de risc ai sărăciei. Din punct de vedere cultural și social, lipsa accesului sau capacităților digitale afectează direct atitudinile și experiențele cetățenilor sau ale companiilor private.

Persoanele marginalizate digital sunt mai predispuse către atitudini stereotipice sau anti-sociale; au capacități reduse de comunicare; nu au acces la informații care să le permită formularea unei ideologii personale, economice, politice sau culturale și în general au tendința către atitudini și trăsături de personalitate fixe. Companiile marginalizate digital au perspective mai reduse de dezvoltare, de acces la tehnologii mai eficiente și mai puțin costisitoare sau de export prin internaționalizarea activității.

Cauzele diviziunii digitale sunt strict legate de educație, sau mai bine zis, de lipsa educației digitale în școală primară, secundară, liceu și învățământul superior, acolo unde se pot dobândi capacități progresive de utilizare a noilor tehnologii digitale. Resursele economice sunt foarte importante, la rândul lor, care crează dificultăți în achiziționarea unui laptop, a unei tablete sau alte dispozitive. Accesul la educație digitală este obligatoriu pentru toți copiii și adolescenții.

Începând cu iulie 2018, copiii suedezi învață programarea din primul an de învățământ primar, iar guvernul țării introduce noi abilități de competență digitală: abilitatea copiilor de a distinge între surse fiabile și nesigure de informație (fake news). Suedia are o rețea bine dezvoltată de furnizori de educație pentru adulți, un factor esențial pentru a oferi populației abilități de alfabetizare digitală. Desigur, mulți vor spune că nu este cazul să ne comparăm cu țări precum Suedia și Norvegia, ele fiind la un alt nivel. Atunci, să ne îndreptăm atenția spre Republica Moldova care a introdus din septembrie 2018 educația digitală ca disciplină obligatorie pentru elevii de clasa I-a, un modul ce urmează să pregătească în acest an aproximativ 35.000 de școlari.

România a avut mai multe încercări de digitalizare, printre care programul SEI, derulat între 2001-2009; un program de 124 de milioane de dolari, o încercare aparent eșuată însă, având în vedere datele actuale. Proiectul, lăudat la momentul respectiv ca fiind unul „de aur” pretindea „dotarea tuturor școlilor din România cu o soluție IT completă, adaptată procesului de predare – învățare, care permite de asemenea și un management performant al activității școlilor”. Verificarea implementării proiectului a vizat însă, nu obiectivele stabilite la începutul proiectului, ci atitudini și experiențe ale elevilor și profesorilor citând: „95% dintre elevi declară că ar dori să utilizeze mai mult calculatorul și Internetul pentru lecții la diferite discipline”. Programul SEI, cu rezultate contestabile, a fost menționat printre „contractele păguboase ale informatizării României”.

DISTRIBUIE:

Emsisoft Anti-Malware Home

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.