Home / Online / Vânzările PC vor fi în creștere în 2018, după șase ani de scădere

Vânzările PC vor fi în creștere în 2018, după șase ani de scădere

Gartner estimează o creștere minoră în livrările PC în 2018, determinată de upgrade-uri și interesul în noile aplicații precum VR. CEO Apple Tim Cook a declarat că PC-ul este mort într-un celebru interviu din 2015. Aparent, acesta se înșeală, iar piața PC va mai trăi.

Vânzările PC vor fi în creștere în 2018, după șase ani de scădere

Gartner estimează că livrările anuale PC vor reveni la creștere în 2018, încheind un derapaj istoric care a început în 2012, anul în care Microsoft a lansat Windows 8. Creșterea din 2018 va fi minoră. Gartner crede că livrarile de laptop-uri, dispozitive hibrid și desktop-uri vor fi de aproximativ 272 milioane în 2018, în creștere față de 266 milioane în 2017. Livrările PC în 2016 au fost de 268 milioane, potrivit firmei de cercetare.

Au existat câteva puncte de creștere pe piața PC în ultimii câțiva ani, inclusiv cel din al patrulea trimestru al anului 2014, când Gartner a indicat că livrările PC au crescut cu un procent. Însă, pe o bază anuală, livrările PC au fost în scădere și s-au confruntat cu un declin de două cifre în 2015, anul în care Microsoft a lansat Windows 10.

Livrările PC vor reveni la creștere datorită unui ciclu de upgrade robust, a declarat Ranjit Atwal, director de cercetare la Gartner. Livrările PC vor continua să crească în 2019, când Gartner estimează că vor fi livrate 278 milioane unități. Dispozitivele mai moderne cu o funcționalitate mai bună vor atrage noi cumpărători, înlocuind vechile PC-uri, a declarat Atwal.

Vânzările PC au fost lovite de o încetinire a ciclului de actualizare. Microsoft a oferit, de asemenea, actualizări gratuite la Windows 10, care a rulat bine pe PC-urile mai vechi, reducând nevoia de achiziționare a unor PC-uri. Anul trecut, CEO Intel Brian Krzanich a declarat că ciclul de actualizare PC a crescut la aproximativ 6 ani, dublându-se de la aproximativ 3 ani.

Noile laptop-uri și desktop-uri anunțate săptămâna aceasta la CES evidențiază noi caracteristici interesante în PC-uri. PC-urile mai subțiri și mai ușoare au ecrane cu rezoluții mai bune, porturi USB-C, conectivitate LTE și touchscreen-uri. Laptop-urile vor avea, în cursul acestui an, stocarea ultrarapidă Intel Optane.

Vânzările de PC-uri gaming au crescut în ultimii ani, pe o piață în declin. Vânzările de PC-uri gaming vor continua să crească, având în vedere interesul crescut în eSports și realitate virtuală. În afară de PC-uri, și vânzările din alte segmente de dispozitive vor crește în 2018.

Vânzările de tablete vor crește la 166 milioane în 2018 de la 165 milioane în acest an, a prezis Gartner. Vânzările de tablete au totalizat 168 milioane în 2016.

Gartner estimează, de asemenea, o creștere a vânzărilor de telefoane mobile. Livrările vor ajunge la 1,89 miliarde în 2017, în creștere față de 1,88 miliarde în 2016. Vânzările de telefoane vor ajunge la 1,92 miliarde în 2018, a prezis compania.

Sursa

Check Also

Kaspersky Industrial CyberSecurity for Energy asigură o protecție mai bună pentru infrastructura critică

Kaspersky Lab a anunțat disponibilitatea Kaspersky Industrial CyberSecurity for Energy, un pachet complex pentru companiile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *