Home / Online / Rezultate Sondaj AV-Comparatives – IT Security Survey 2017

Rezultate Sondaj AV-Comparatives – IT Security Survey 2017

AV-Comparatives a publicat rezultatele unui sondaj online care a avut loc în perioada 15 decembrie 2016 – 15 ianuarie 2016. Un număr de 2.513 utilizatori din întreaga lume au răspuns la întrebările formulate despre calculatoare, produse de securitate și securitatea informațiilor.

Răspunsurile de la respondenții care lucrează în industria antivirus au fost filtrate. Întrebările din testul tip grilă au permis eliminarea răspunsurilor incorecte, sau a celor care au încercat să influențeze rezultatele pe nedrept – răspunsurile respondenților au fost excluse.

Principalele rezultate:

  • Kaspersky Lab și ESET sunt cele mai populare produse de securitate pentru desktop la nivel mondial, urmate de Bitdefender, Avast, AVIRA, Microsoft, Symantec, AVG, Emsisoft, F-Secure, Panda și McAfee;
  • Kaspersky Lab este cea mai populară soluție de securitate pentru mobil la nivel mondial, urmată de Bitdefender, ESET, Avast, Cheetah Mobile, AVIRA, Symantec, AVG, Dr.Web și Qihoo. ESET este în top 3 cele mai folosite soluții de securitate pentru mobil pe cele patru continente, iar Kaspersky Lab în top 4
  • Numărul de utilizatori care se bazează pe software-ul gratuit de securitate pentru desktop a crescut ușor, situându-se acum la 35,4%. Ponderea utilizatorilor care plătesc pentru o soluție de securitate a scăzut (62,2%, cu 5% mai puțini față de anul trecut) dar a existat o scădere a numărului de utilizatori care nu folosesc un software antivirus, care este acum de 1,8%;
  • Majoritatea utilizatorilor (86%) au fost bine protejați în ultimele 6 luni, nefiind infectați cu malware în această perioadă. Peste o treime (35%) au afirmat că produsul lor de securitate au blocat malware-ul în ultima săptămână, indicând totuși cât de ușor este să întâlnești o amenințare;
  • Publicațiile/site-urile cu articole din domeniul IT sunt cele mai accesate și de încredere în opinia intervievaților, în timp ce review-urile de pe YouTube și forumuri au obținut cel mai mic punctaj din partea acestora;
  • Ponderea Android ca sistem de operare pentru mobil a crescut ușor față de anul trecut (71,8%). Apple iOS este mai popular în America de Nord decât în alte regiuni ale globului fiind folosit de 30% dintre respondenți;
  • Mi mult de jumătate dintre respondenți (58,2%) s-au mutat în acest an pe Windows 10, în timp ce Windows 7 este folosit cu puțin peste un sfert din utilizatori (26,6%);
  • Google Chrome este browserul cel mai folosit de cei intervievați (48,3%), în timp ce ponderea celor care utilizează Firefox este de 33,6%. Microsoft Edge este utilizat de doar 3,5% dintre respondenți;
  • AV-Comparatives este laboratorul de testare în care respondenții au cea mai mare încredere, urmat de AV-Test și Virus Bulletin;
  • La acest sondaj au participat respondenți din 94 de țări; 
  • Cei mai mulți respondenți au fost din SUA (14,5%), în timp ce 2,1% dintre respondenți au fost din România (cu 0,3 % mai mulți față de anul trecut). 

Rezultate Sondaj AV-Comparatives - IT Security Survey 2017

Rezultatele complete ale sondajului IT Security Survey 2017 realizat de AV-Comparatives le găsiți aici.

Check Also

McAfee LiveSafe – Licență gratuită 1 an de zile

Lansat în 2013 de McAfee și Intel, McAfee LiveSafe este un software de securitate all in one. McAfee …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please turn AdBlock off