Home / Online / Mamele offline, tații online – Kaspersky Lab studiază cum se comportă părinții pentru a-și proteja copiii

Mamele offline, tații online – Kaspersky Lab studiază cum se comportă părinții pentru a-și proteja copiii

Pentru a înțelege mai bine rolul părinților în protejarea copiilor de potențiale amenințări – atât fizice, cât și online – Kaspersky Lab și profesorul David Smahel (Universitatea Masaryk) au realizat o cercetare* în Cehia. Aceasta a arătat că, de regulă, mamele preiau rolul principal în ceea ce privește protejarea copiilor în mediul offline, iar tații se ocupă de securitatea digitală. În plus, mamele sunt mai înclinate să se teamă de orice posibil pericol care le-ar putea afecta copiii și tind să ia măsuri pentru a-i proteja.

Ambii părinți se tem de pericolele fizice cel mai mult – de exemplu, că cei mici ar putea să se rănească (76% dintre mame, 58% dintre tați); apoi, sunt îngrijorați în legătură cu performanțele școlare (69%, respectiv 63%). Al treilea motiv de îngrijorare este că alți copii ar putea să le facă ceva rău (66% și 60%). După cum se vede, mamele se tem mai mult decât tații, mai ales de aceste trei lucruri.

Foarte interesant, nivelul de îngrijorare manifestat de mame și de tați este mai mult sau mai puțin similar atunci când vine vorba de probleme cu Internetul. Ambii părinți se tem că cel mic va petrece prea mult timp online – 62% dintre mame și 60% dintre tați. În același timp, sunt mai puțin îngrijorați că aceștia ar putea să contacteze persoane străine pe Internet – 41% dintre mame și tați și-au exprimat această temere. De asemenea, ambii părinți se tem mai mult de problemele aduse de Internet pe măsură ce copilul crește – ei cred că aceasta este o problemă mai puțin importantă pentru copiii mici.

“Îngrijorarea părinților în legătură cu siguranța online a copiilor crește odată cu vârsta acestora. Pe de o parte, părinții au dreptate că riscurile online sunt mai mari odată ce crește și activitatea copiilor pe Internet. Pe de altă parte, și cei mici sunt în pericol atunci când folosesc Internetul, chiar dacă nu intră încă pe site-urile de socializare. Unii părinți subestimează riscurile pentru aceștia. Le recomand părinților să aibă grijă de siguranța online a copiilor încă de la primii pași pe Internet”, spune profesorul David Smahel, Masaryk University.

În ceea ce privește reducerea riscurilor, părinții își asumă aproximativ aceeași responsabilitate pentru asta – și pentru toate problemele menționate. Totuși, mamele se simt mai responsabile în legătură cu prietenii copilului lor (41%), cu locul unde merge după școală (38%),  cu ocupațiile copilului în timpul liber (36%) și cu modul în care cel mic își cheltuiește banii (37%). Tații sunt mai frecvent singurii responsabili de problemele privind Internetul: să prevină contactul cu persoane străine în mediul online (10%), să se asigure că nu văd site-uri cu un conținut neadecvat (14%) și să prevină cyberbullying-ul.

“Este normal ca părinții să facă tot ce este posibil să își protejeze copiii”, spune Jan Sekera, Regional Manager, Kaspersky Lab Central Eastern Europe. “Lumea digitală începe să ne influențeze viața tot mai mult, așa că este important să fim cât mai informați și să luăm măsuri de protecție nu doar în lumea fizică, ci și în cea online. Părinții trebuie să fie mai conștienți de pericolele pe care le întâlnesc copiii online și să îi ajute să se protejeze.”

Mamele offline, tații online - Kaspersky Lab studiază cum se comportă părinții pentru a-și proteja copiii

Pentru mai multe informații despre protejarea copiilor în mediul online, vă rugăm vizitați https://kids.kaspersky.com/.

* Cercetarea Kaspersky Lab “ Parenting Digital: Tații joacă un rol crucial pentru securitatea digitală în familii”, Republica Cehă, 2016

Check Also

Microsoft a publicat actualizări care rezolvă multiple vulnerabilități de securitate ale sistemelor de operare Windows

Microsoft a publicat actualizări care rezolvă multiple vulnerabilități de securitate cibernetică ale sistemelor de operare …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please turn AdBlock off