Home / Online / Evaluarea produselor de securitate în timp real (Test dinamic AV-Comparatives – iulie 2016)

Evaluarea produselor de securitate în timp real (Test dinamic AV-Comparatives – iulie 2016)

AV-Comparatives a dat publicității ultimul test (iulie 2016) de tip “Real World”. Testul reflectă capacitatea de protecție în timp real (într-un mediu cât mai apropiat de o utilizare reală a unui calculator) a soft-ului instalat.

Evaluarea produselor de securitate a fost făcută pe un Windows 7 Home Premium SP1 (64 bit), cu unele programe de bază instalate și updatate la zi (Adobe Flash, Adobe Acrobat Reader, Java…etc) și s-a analizat capacitatea de protecție în timp real a produselor de securitate instalate.

Pentru acest test s-au folosit un număr de 355 site-uri infectate (site-uri care odată ce erau accesate, descărcau malware-ul direct în calculator și site-uri care conțineau exploit-uri sau scripturi infectate).

Produse testate:

Avast Free Antivirus 12.2, AVG Internet Security 2016, AVIRA Antivirus Pro 15.0, Bitdefender Internet Security 2016, BullGuard Internet Security 16.0, Emsisoft Anti-Malware 11.9, eScan Internet Security 14.0, ESET Smart Security 9.0, F-Secure Safe 2016, Fortinet FortiClient 5.4, Kaspersky Internet Security 2016, Lavasoft Ad-Aware Pro Security 11.12, McAfee Internet Security 18.0, Microsoft Security Essentials 4.9, Quick Heal Total Security 17.0, Sophos Endpoint Security and Control 10.6, Tencent PC Manager 11.6, ThreatTrack VIPRE Internet Security Pro 9.3 și Trend Micro Internet Security 10.0.

Produsul AVG Internet Security a  obținut cel mai bun rezultat (protecție de 100% și niciun false-positive). Rezultate maxime au mai obținut AVIRA, Lavasoft, F-Secure și Trend Micro. Microsoft Security Essentials a fost și în acest test peste BullGuard sau McAfee. 

Produsul Emsisoft a oferit cea mai slabă  protecție (94,9%), iar în 5.1% din situații utilizatorul a fost solicitat să ia singur o decizie. De notat că în astfel de situații și în necunoștință de cauză, utilizatorul poate lua o decizie proastă și își poate infecta foarte ușor calculatorul.

Evaluarea produselor de securitate în timp real (Test dinamic AV-Comparatives - iulie 2016)
În ceea ce privește rezultatele false-positive, Emsisoft, BullGuard și Trend Micro au avut cele mai multe.

Graficul este împărțit în patru categorii: Blocat (PC protejat), Dependent de Utilizator (utilizatorul alege să blocheze manual infecția, atunci când softul îl alerteză), Compromis (PC-ul este deja infectat) și False Positives (aplicații legitime detectate drept infectate).

Testul poate fi studiat aici sau aici (numai graficul).

Check Also

Bitdefender a lansat o aplicație care găsește vulnerabilități în dispozitivele inteligente conectate la rețeaua familiei

Atacatorii se pot folosi de dispozitivele inteligente cu probleme de securitate ca să sustragă date …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *