Home / Utilizatorii consideră metodele de comunicare online nesigure, dar tot le folosesc pentru subiecte personale

Utilizatorii consideră metodele de comunicare online nesigure, dar tot le folosesc pentru subiecte personale

Majoritatea utilizatorilor de Internet consideră canalele de comunicare online nesigure și, totuși, le folosesc cu regularitate, inclusiv pentru a discuta subiecte personale. Acestea sunt rezultatele unui sondaj realizat de Kaspersky Lab și B2B International.

Conform cercetării, utilizatorii consideră că aplicațiile de mesagerie pentru photo-sharing sunt cel mai puțin sigur instrument de comunicare online: 70% dintre respondenți le consideră nesigure, 62% nu au încredere în serviciile de mesagerie instant pentru dispozitive mobile (inclusiv cele ale rețelelor de socializare), 61% nu au încredere în apelurile voce prin sistemele de mesagerie instant, iar 60% nu au încredere în serviciile de mesagerie video.

În același timp, respondenții au menționat mesageria pe rețelele de socializare (37%), mesageria pe dispozitive mobile (25%) și apelurile voce pe Internet (15%) în Top 3 cele mai folosite instrumente de comunicare online. Bărbații folosesc apelurile voce pe Internet mai frecvent decât femeile (17% vs. 14%), în timp ce femeile folosesc rețelele de socializare mai frecvent (41% vs. 35%). Potrivit respondenților, aceste instrumente de comunicare nu sunt folosite doar acasă, ci și în locuri publice – la birou și în timpul călătoriilor.

În plus, 17% dintre cei chestionați au spus că au distribuit fotografii sau videoclipuri cu un conținut “delicat” prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică, cel puțin o dată. Această situație este mai frecventă în rândul bărbaților (21%) decât al femeilor (13%). Cu cât este mai tânăr utilizatorul, cu atât mai frecvent trimite fișiere personale pe Internet – cei mai mulți dintre respondenții (23%) care au spus că au procedat astfel făceau parte din categoria de vârste sub 24 de ani. 


Rezultatele sunt confirmate și de cele ale chestionarului care evaluează cunoștințele utilizatorilor despre mediul online, în care 35% dintre respondenți au spus că trimit informații personale prin intermediul oricărei aplicații disponibile. 13% merg și mai departe, spunând că sunt gata să folosească orice dispozitiv disponibil, în acest scop (11% femei vs. 15% bărbați, dintre utilizatorii tineri). Numai 28% au spus că nu discută probleme personale online (31% dintre femei vs. 26% dintre bărbați și doar 17% dintre utilizatorii cu vârste mai mici de 24 de ani). 


“Normal, nu spunem că oamenii ar trebui să nu mai folosească serviciile de mesagerie online, dar este nevoie de precauție atunci când trimit informații prin intermediul Internetului. De exemplu, utilizatorii nu ar trebui să discute subiecte confidențiale pe pagini web, pentru că Internetul își amintește tot. Nici nu ar trebui să se conecteze la canale de comunicare care se știe că sunt nesigure, cum ar fi rețelele Wi-Fi publice, pentru că informațiile pot fi interceptate. De asemenea, este important ca utilizatorii să fie atenți atunci când aleg instrumente online pentru comunicarea personală, și să folosească doar un dispozitiv protejat cu o parolă și o soluție de securitate”, comentează Peter Aleshkin, Head of Consumer Marketing, Emerging Markets, Kaspersky Lab. 

Soluțiile multi-platformă Kaspersky Internet Security – Multi-Device și Kaspersky Total Security – Multi-Device nu permit programelor malware să intercepteze informații confidențiale și îl previn pe utilizator în legătură cu pericole cum sunt conexiunile Wi-Fi nesigure. accesarea camerelor web și a microfoanelor, redirecționarea către pagini web false și multe altele. 


Pentru mai multe informații despre siguranța în mediul online, accesați aici: 
https://blog.kaspersky.com/tag/cybersavvy


Pentru a verifica dacă modul cum vă comportați în mediul online poate duce la scurgeri de informații confidențiale, vă puteți testa aici: 
https://blog.kaspersky.com/cyber-savvy-quiz/

Check Also

Numărul de programe malware care vizează dispozitive inteligente s-a dublat în 2017

Conform cercetătorilor Kaspersky Lab, numărul total al mostrelor de programe malware care țintesc dispozitive inteligente …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please turn AdBlock off