Home / Primul sistem de operare românesc

Primul sistem de operare românesc

Ştefan Brânduşă, un tânăr de 25 de ani din Bistriţa-Năsăud a creat primul sistem de operare românesc, bazat pe Linux.
Sistemul de operare, practic s-a desprins în două: Kogaion, care este dedicat utilizatorului de rând și Argent, orientat către servere, cloud management, data centers și securitate informatică, scrie bistriteanul.ro.

Kogaionul poate să înlocuiască cu succes Windowsul, fiind chiar mai simplu de utilizat ca acesta, asigură dezvoltatorul său, iar Argent vine în sprijinul administrației publice, fie că este vorba despre zona fiscală, de servicii sau chiar armată.
Printre avantajele aduse de cele două sisteme de operare dezvoltate se numără lipsa virușilor, securitate în plus și susținerea tehnică în limba română. 

De asemenea, securitatea este garantată de faptul că virușii încă nu pot să interpreteze un sistem nou de operare.
Potrivit statisticilor, în fiecare zi 50 de persoane descarcă programele asociate celor două sisteme de operare. Corporaţiile obişnuiesc să aştepte cel puţin doi ani, până la maturizarea acestor tipuri de proiecte până să le adopte, unele instituţii publice deja şi-au arătat interesul. Este vorba despre un liceu din Galaţi, locul de unde provine Ionel Busuioc, unul dintre dezvoltatorii care muncesc alături de Ştefan. 

Linux Kogaion
Momentan, în acest liceu sunt în faza de testare ambele sisteme.
Echipa lui Ştefan a fost contactată şi de reprezentanţii Bibliotecii Naţionale, care au spus că şi-ar dori să implementeze Argent în administraţie şi Kogaion la nivel de utilizator şi consumator de carte.
cel.ro%20

Check Also

Servicii recomandate pentru descărcarea automată a aplicaţiilor populare pentru Windows, Linux şi Mac

Sunt momente când suntem nevoiţi să reinstalăm sistemul de operare, motivele fiind nenumărate (erori grave, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *