Home / Security / “Hack the Pentagon” – Competiție adresată hackerilor, lansată de Pentagon

“Hack the Pentagon” – Competiție adresată hackerilor, lansată de Pentagon

Departamentul American al Apărării a anunțat miercuri că va deschide luna viitoare o competiție adresată hackerilor prin care va fi testată securitatea unora dintre site-urile sale, programul fiind primul de acest fel inițiat de guvernul federal.

Concursul “Hack the Pentagon” face parte dintr-un proiect pilot și are ca model competiții similare inițiate de mari companii americane, pentru identificarea de breșe în securitatea rețelelor lor informatice, transmite Reuters.

“Sunt încrezător că această inițiativă inovatoare ne va întări sistemele de apărare cibernetică și, în cele din urmă, ne va consolida securitatea națională”, a declarat ministrul Apărării, Ashton Carter, în comunicatul de prezentare a programului.

Potrivit unui oficial de rang înalt de la Pentagon, mii de participanți sunt așteptați să se înscrie în competiție. Detaliile și regulamentul concursului sunt în curs de elaborare, dar acesta ar putea fi dotat cu premii în bani, afirmă organizatorii.

Pentagonul a testat mult timp securitatea rețelelor sale informatice cu ajutorul așa-numitelor “echipe roșii” (“red teams”) interne, dar inițiativa anunțată va deschide măcar o parte din această vastă rețea provocărilor de securitate dinspre sectorul privat și cel academic.

Competiție adresată hackerilor, lansată de PentagonParticipanții trebuie să fie cetățeni americani, să se înregistreze în competiție și să se supună unor verificări înainte de a avea acces la un sistem prestabilit de interfață publică.

Conform Pentagonului, alte rețele mai sensibile ori programe de înarmare esențiale nu vor fi incluse în program, cel puțin inițial.

Programul este condus de Serviciul de Apărare Digitală (Defense Digital Service, DSS), înființat în noiembrie 2015 în scopul de a coopta experți din industria IT americană pentru proiecte de scurtă durată ale Pentagonului.

Check Also

Numărul de programe malware care vizează dispozitive inteligente s-a dublat în 2017

Conform cercetătorilor Kaspersky Lab, numărul total al mostrelor de programe malware care țintesc dispozitive inteligente …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please turn AdBlock off